Cresc veniturile din sistemul sanitar
Reprezentanţii Federaţiei Sanitas au anunţat că toate categoriile de salariaţi pe care îi reprezintă vor avea venituri mai mari, de la 1 august.
29 Iunie 2023, 10:46
Reprezentanţii Federaţiei Sanitas au anunţat că toate categoriile de salariaţi pe care îi reprezintă vor avea venituri mai mari, de la 1 august.
Potrivit Radio România Actualități, sindicaliştii s-au întâlnit, ieri, din nou, cu premierul Marcel Ciolacu şi vicepremierul Marian Neacşu, pentru a stabili conţinutul ordonanţei de urgenţă care va completa drepturile negociate şi obţinute pentru salariaţii din sistemul public de sănătate.
Astfel, va exista o indemnizaţie lunară de 500 de lei pentru gărzi pentru asistenţii şi surorile medicale, iar pentru zilele de weekend sau sărbători legale lucrate se vor plăti 100 de lei. Medicii vor primi 500 de lei pentru o gardă lunară în afara normei, respectiv o mie de lei pentru minim două gărzi suplimentare.
În plus, toţi salariaţii din sistem vor beneficia de vouchere de vacanţă.
De asemenea, anunţă Sanitas, se vor relua angajările în sistem - vor fi scoase la concurs, imediat, 4.000 de posturi şi alte 10.000 în perioada următoare.