Creştinii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului
Una dintre cele mai importante sărbători creștine, Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, este marcată de creștinii ortodocși, în fiecare an, la data de 15 august.
15 August 2020, 10:30
Una dintre cele mai importante sărbători creștine, Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, este marcată de creștinii ortodocși, în fiecare an, la data de 15 august.
În creștinism, se păstrează tradiția conform căreia Sfânta Fecioară Maria a fost ridicată la cer, după moarte. Mormântul ei de la Ierusalim a fost găsit gol, atunci când apostolul Toma, absent la înmormântare, a deschis după trei zile mormântul ca să o mai vadă o dată pe Maica Domnului. La Ierusalim se păstrează și astăzi mormântul gol, în Biserica Adormirii Maicii Domnului.
Sfânta Fecioară Maria este omul care se bucură de cea mai mare cinstire, după persoanele Sfintei Treimi. Credincioșii își pun nădejdea în mijlocirea ei și de aceea, cele mai multe rugăciuni se îndreaptă către ea. Adormirea Maicii Domnului este hramul celor mai multe mănăstiri din România și este considerată sărbătoarea pelerinajelor
Tot astăzi este sărbătorită şi Ziua Marinei Române, Sfânta Maria fiind ocrotitoarea marinarilor, iar ediţia din acest este dedicată împlinirii a 160 de ani de la înființarea Forțelor Navale Române.
Mai multe informații aici:
http://www.rador.ro/2020/08/15/documentar-adormirea-maicii-domnului-4/