Cum va fi vremea în prima lună a verii?
Temperatura maximă absolută a lunii iunie în România este 42 de grade Celsius, iar cea minimă de minus 12 grade.
04 Iunie 2023, 17:00
Prima lună calendaristică de vară este caracterizată, în general, printr-o alternanţă a zilelor însorite şi călduroase cu cele ploioase şi reci, însă valorile termice vor urca deseori la peste 30 de grade Celsius, arată caracterizarea climatică a lunii iunie, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Temperatura maximă absolută a lunii iunie în România este 42 de grade Celsius, iar cea minimă de minus 12 grade.
"Acest aspect instabil al vremii, specific lunii iunie, se datorează activităţii deosebit de intense a dorsalei Anticiclonului Azoric, prin advecţiile de aer umed oceanic pe care le determină. La contactul dintre această masă de aer umed şi aerul tropical ce acoperă şi zona ţării noastre se produc, uneori, precipitaţii deosebit de abundente", susţin meteorologii citați de AGERPRES.