Curtea Facultății de Drept din București, în care se află arbori seculari, afectată de lucrări pentru construirea unei stații de metrou
Stația de metrou aparține de Magistrala 5 (Drumul Taberei-Pantelimon).
17 Mai 2023, 08:14
Curtea Facultății de Drept din București, în care se află arbori seculari, este afectată de lucrările pentru construirea unei stații de metrou ce aparține de Magistrala 5 (Drumul Taberei-Pantelimon) secțiunea Eroilor, notează agenția de presă Rador.
Întrebat despre măsurile de protejare a zonei din punct de vedere al vegetației, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor a declarat la Brașov că va face verificări prin Garda de Mediu București:
„Sunt convins că dacă au autorizație de construire înseamnă că au trecut de fazele de aviz de mediu și autorizație de mediu. Cu siguranță și-au asumat constructorii că în cazul în care se pun în pericol acei arbori, atunci vor lua măsuri. Putem să verificăm prin Garda de Mediu București oricând dacă aceste măsuri sunt puse în practică și sunt respectate condițiile de desfășurare a lucrărilor”.