Deputaţii au adoptat proiectul de lege privind instituirea Zilei Sportului Românesc, în prima duminică din luna iunie
Deputaţii au adoptat, miercuri, în plen, proiectul de lege privind instituirea Zilei Sportului Românesc, în prima duminică din luna iunie.
16 Noiembrie 2022, 16:04
Deputaţii au adoptat, miercuri, în plen, proiectul de lege privind instituirea Zilei Sportului Românesc, în prima duminică din luna iunie.
Obiectivele Zilei Sportului Românesc sunt promovarea sportului de masă, a celui de performanţă, a sportului pentru persoanele cu dizabilităţi, a beneficiilor unui stil de viaţă activ şi sănătos, dar și a realizărilor internaţionale ale României și sportivilor care au avut un aport semnificativ la acestea.
Potrivit unui amendament, finanţarea evenimentelor se face de către Ministerul Sportului din bugetul de stat, în limita fondurilor disponibile prevăzute în acest sens.
Autorităţile administraţiei publice locale sprijină material sau logistic organizarea şi desfăşurarea programelor şi manifestărilor publice, în limita fondurilor disponibile prevăzute în acest sens.
Autorităţile administraţiei publice locale pun la dispoziţie, cu titlu gratuit, bazele sportive aflate în administrare sau în folosinţă gratuită pentru evenimentele dedicate Zilei Sportului Românesc.