Echipamente IT pentru școli, cumpărate cu bani de la bugetul local, nu cu fonduri europene
O parte dintre echipamentele IT pentru 37 de unități școlare din oraș, pe care municipalitatea voia să le cumpere prin fonduri europene au fost luate cu bani de la bugetul local.
08 Ianuarie 2023, 13:36
O parte dintre echipamentele IT pentru 37 de unități școlare din oraș, pe care municipalitatea voia să le cumpere prin fonduri europene au fost luate cu bani de la bugetul local.
Asta deoarece proiectul a fost admis spre finanțare din fonduri europene, însă este pe lista de rezervă, fondurile fiind insuficiente, potrivit reprezentanților Primăriei Brașov, care au adăugat că proiectul a fost segmentat în două etape.
“Astfel, în valoare de 11,2 milioane de lei cu TVA inclus, au fost achiziționate 732 de videoproiectoare, 574 ecrane de proiecție, 942 de table interactive. Până în prezent s-au instalat 476 de videoproiectoare și 213 table interactive”, a precizat Daniela Ion, inspector în cadrul Biroului MassMedia și Relații cu Publicul, din Cadrul Primăriei Brașov.
Etapa a doua va cuprinde restul echipamentelor, în baza necesarului trimis de școli și licee.
Proiectul prevede dotarea cu table interactive, proiectoare și ecrane de proiecție, camere web, laptopuri, tablete grafice și desktopuri în 16 școli și 21 de licee din municipiul Brașov.
Valoarea lui totală este de 26,5 milioane lei.