Fără probleme majore la Sistemul Energetic Național

Articol de Mihaela Chirac, 22 Aprilie 2025, 09:09
România a trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru Sistemul Energetic Național prima și a doua zi de Paște, fără probleme de tensiune pe rețelele electrice de transport și distribuție, a anunțat ministrul energiei, Sebastian Burduja.
El a mulțumit profesioniștilor din domeniu care au gestionat foarte bine echilibrul dintre producție și consum, chiar dacă au existat câteva momente de stres, cea mai mare presiune fiind în București, Craiova și Slatina.
În opinia sa, în astfel de perioade se constată că strategia de a pune stocarea pe primul loc în ordinea de priorități a investițiilor începe să dea rezultate.
CITEȘTE ȘI: Tenis: Gabriela Ruse, eliminată în calificări la Madrid