Fonduri europene pentru fermierii români. Se deschide o nouă linie de finanțare
Fermierii români şi asociaţiile agricole pot obţine fonduri nerambursabile pentru înfiinţarea sistemelor de irigaţii printr-o nouă linie de finanţare.
02 Ianuarie 2024, 10:32
Fermierii români şi asociaţiile agricole pot obţine fonduri nerambursabile pentru înfiinţarea sistemelor de irigaţii printr-o nouă linie de finanţare, care se deschide luna aceasta.
Cei interesaţi pot depune proiectele online, pe site-ul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în perioada 15 ianuarie - 14 mai. Aceştia vor primi 65% din totalul cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 500.000 euro pentru fiecare beneficiar. Bugetul total alocat depăşeşte 100 de milioane de euro.