Gazele naturale, uleiul, cartofii şi combustibilii s-au scumpit cel mai mult în ultimul an
Inflaţia pe luna ianuarie a urcat la 8,35%.
14 Februarie 2022, 17:22
Gazele naturale, uleiul, cartofii şi combustibilii s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în timp ce, comparativ cu luna precedentă, cele mai mari creşteri de preţuri au fost înregistrate la transportul aerian, gaze şi energie termică, conform datelor publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică.
Astfel, în intervalul ianuarie 2021 - ianuarie 2022 preţurile la gaze naturale au urcat cu circa 60%, iar la ulei, cartofi şi combustibili cu aproape 25 de procente.
Creşteri semnificative, cu aproape 20%, s-au mai înregistrat în ultimul an la slănină, grăsimi, mălai şi energie termică. Potrivit INS, numai în ultima lună mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10 procente, cele alimentare cu peste 7, iar serviciile cu aproape 6%.
În aceaste condiţii, inflaţia pe luna ianuarie a urcat la 8,35%.