Grecia, Irlanda şi Monaco au intrat pe lista roșie a zonelor cu risc epidemiologic ridicat
Lista aprobată astăzi intră în vigoare, duminică, 1 august.
29 Iulie 2021, 20:24
În urma creşterii incidenţei cazurilor de COVID, au intrat în zona galbenă, mai multe state, între care Franţa, Belgia, Israel şi Statele Unite.
Lista aprobată astăzi este valabilă de duminică, 1 august, precizează Comitetul, care reaminteşte că persoanele care sosesc în România din statele aflate în zona roşie, nu intră în carantină dacă sunt vaccinate.
Copiii cu vârsta sub 6 ani sunt şi ei exceptaţi, automat, de la carantină, iar cei între 6 şi 16 ani sunt exceptaţi dacă prezintă un test negativ, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în ţară.