Guvernul a adoptat pachetul de legi ale educaţiei
Noile legi ale educaţiei au fost aprobate ieri de guvern şi vor fi trimise spre dezbatere şi adoptare parlamentului.
30 Martie 2023, 09:35
Noile legi ale educaţiei au fost aprobate ieri de guvern şi vor fi trimise spre dezbatere şi adoptare parlamentului.
În proiect a fost menţinută prevederea potrivit căreia, pe lângă Evaluarea Naţională, liceele vor putea organiza propriul concurs de admitere, cu probe de profil, pentru 60% dintre locuri.
De asemenea, Bacalaureatul va cuprinde o probă în plus, de la profilul opus celui studiat de elevi, informează Radio România Actualități.
Noile legi ale educaţiei au la bază proiectul "România educată", iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis, iar pentru aplicarea reformelor din aceste legi vor fi alocate peste 3 miliarde de euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Prin legea învăţământului superior se doreşte combaterea abandonului universitar şi sprijinirea cooperării europene a universităţilor din România.
Legea învăţământului preuniversitar urmăreşte în principal reducerea abandonului şcolar şi a analfabetismului funcţional, iar elevul să fie în centrul procesului educaţional, după cum a explicat ministrul de resort, Ligia Deca:
“Centrarea sistemului educaţional pe elev, stimularea potenţialului pe care fiecare copil îl are şi acompanierea potenţialului de la educaţie timpurie până la maturitate, până la învăţarea adulţilor. Ne referim şi la deziderate care ţin de creşterea calităţii şi creşterea nivelului de alfabetizare funcţională. Ne referim, sigur că da, şi la creşterea echităţii, reducerea abandonului şcolar, tot ceea ce ţine de desegregare şi de includerea copiilor diferiţi, din medii diferite, cu particularităţi diferite în şcoli, în aşa fel încât să putem beneficia de acest potenţial minunat pe care copiii români îl au”.