Începe înscrierea în programul "Loteria Vizelor"
Românii interesaţi se pot înscrie numai electronic.
02 Octombrie 2019, 12:13
Începe înscrierea în programul "Loteria Vizelor".
Românii interesaţi se pot înscrie numai electronic, pe site-ul special, începând cu ziua de miercuri, 2 octombrie, de la ora 19:00, până pe 5 noiembrie, la aceeaşi oră.
Ambasada Statelor Unite la Bucureşti avertizează cu privire la eventuale fraude, subliniind că nu se percepe nici o taxă de participare şi că selectarea nu este anunţată prin e-mail, ci doar pe pagina oficială a acestui program.
O noutate, anul acesta, este includerea numărului paşaportului solicitantului principal, ţara care l-a emis şi data de expirare. Nu sunt cerute şi datele altor membri ai familiei.
Cei înscrişi mai trebuie să păstreze numărul lor unic de confirmare până cel puţin pe 30 septembrie 2021.
Începând cu luna mai a anului viitor se vor afla câştigătorii.