Ascultă Radio România Brașov FM Live

INS: Câştigul salarial mediu net a crescut la 5.351 de lei, în februarie

În comparație cu luna februarie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 9,7%, arată datele publicate de INS.

INS: Câştigul salarial mediu net a crescut la 5.351 de lei, în februarie
Foto: radioromania.ro

Articol de Radio România Brașov, 11 Aprilie 2025, 15:43

Câştigul salarial mediu net a fost de 5.351 de lei în luna februarie, cu 23 de lei sau cu 0,4% mai mare faţă de cel din luna precendentă, potrivit datelor publicate vineri, 11 aprilie, de Institutul Naţional de statistică (INS).

Conform datelor INS, câştigul salarial mediu brut a fost 8.932 de lei, cu 22 de lei (+0,2%) mai mare decât în luna ianuarie 2025.

Cele mai mari salarii nete au fost înregistrate în activităţile de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (11.619 lei) şi în fabricarea produselor din tutun (10.860 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (3.263 lei) şi în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3.345 lei).

În comparație cu luna februarie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 9,7%, mai arată datele publicate de INS.

Indicele câştigului salarial real a fost 104,5% în luna februarie 2025 faţă de luna februarie 2024. Indicele câştigului salarial real a fost 99,5% în luna februarie 2025 faţă de luna ianuarie 2025.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 249,3%, cu 1,1 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna ianuarie 2025.

„În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparaţie (decembrie, martie/aprilie).

Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluţia câştigului salarial real depinde, atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net, cât şi de rata inflaţiei”, a precizat INS, potrivit Agerpres.

Factorii care au influențat câștigul salarial mediu net

Potrivit INS, în luna februarie 2025, spre deosebire de luna precedentă, nivelul câştigului salarial mediu net a fost influenţat, în aproape egală măsură, atât de creşteri, cât şi de scăderi.

Astfel, creşterile câştigului salarial mediu net din activităţile sectorului economic au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (prime anuale, al 13-lea salariu sau prime pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), precum şi de realizările de producţie ori încasările mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat astfel: cu 33,9% în fabricarea produselor din tutun, respectiv cu 30,2% în activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii.

De asemenea, au fost creşteri între 6,5% şi 12,5% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, tranzacţii imobiliare, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice.

Alte creşteri, între 2,5% şi 6%, au fost consemnate în alte activităţi extractive, cercetare-dezvoltare, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), construcţii, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), transporturi pe apă.

Domeniile cu cele mai mari salarii medii nete

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna ianuarie 2025 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (prime anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat astfel: cu 12,7% în industria metalurgică, respectiv cu 11,5% în extracţia minereurilor metalifere; între 4,5% şi 8,5% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, extracţia cărbunelui superior şi inferior, transporturi aeriene, activităţi de servicii anexe extracţiei.

În plus, au fost consemnate scăderi între 2% şi 4% în activităţi de editare, colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor; activităţi de recuperare a materialelor reciclabile (inclusiv activităţi şi servicii de decontaminare), fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, activităţi de spectacole, culturale şi recreative, fabricarea echipamentelor electrice, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, transporturi terestre şi transporturi prin conducte.

În sectorul bugetar, câştigul salarial mediu net a crescut uşor comparativ cu luna precedentă în administraţia publică (+0,8%), în timp ce în sănătate şi asistenţă socială (-1,8%), respectiv în învăţământ (-1,1%) a înregistrat uşoare scăderi.

Margarina, serviciile de igienă şi cosmetică, în topul scumpirilor din martie
Știri din actualitate 11 Aprilie 2025, 14:25

Margarina, serviciile de igienă şi cosmetică, în topul scumpirilor din martie

Au fost, însă, și ieftiniri. Zahărul a costat cu 5% mai puțin, iar cartofii, cu 3%.

Margarina, serviciile de igienă şi cosmetică, în topul scumpirilor din martie
Tren cu 400 de călători la bord, implicat într-un accident la Bușteni
Știri din actualitate 11 Aprilie 2025, 12:10

Tren cu 400 de călători la bord, implicat într-un accident la Bușteni

Un tren care circula pe ruta Budapesta-București, având circa 400 de călători la bord, a fost implicat, vineri, într-un...

Tren cu 400 de călători la bord, implicat într-un accident la Bușteni
Ministrul Mediului: "Peste 10.000 de urși, în pădurile României"
Știri din actualitate 10 Aprilie 2025, 18:43

Ministrul Mediului: "Peste 10.000 de urși, în pădurile României"

În România trăiesc peste 10.000 de urși, a declarat, joi, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet.

Ministrul Mediului: "Peste 10.000 de urși, în pădurile României"
Bogdan Peșchir rămâne în arest
Știri din actualitate 10 Aprilie 2025, 16:49

Bogdan Peșchir rămâne în arest

Brașoveanul Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, rămâne în arest preventiv, după...

Bogdan Peșchir rămâne în arest
Tot mai multe tentative de fraudă în numele Băncii Naționale a României
Știri din actualitate 10 Aprilie 2025, 14:32

Tot mai multe tentative de fraudă în numele Băncii Naționale a României

Reprezentanții Băncii Naționale a României atrag atenția că în ultima perioadă s-au înmulțit apelurile telefonice, mesajele...

Tot mai multe tentative de fraudă în numele Băncii Naționale a României
Prețul benzinei continuă să scadă
Știri din actualitate 10 Aprilie 2025, 11:00

Prețul benzinei continuă să scadă

Prețurile carburanților au scăzut din nou, pe fondul cotațiilor coborâte ale petrolului la nivel global.

Prețul benzinei continuă să scadă
Sprijin de la Guvern pentru tinerii care vor să-și cumpere calculatoare
Știri din actualitate 09 Aprilie 2025, 16:38

Sprijin de la Guvern pentru tinerii care vor să-și cumpere calculatoare

Ajutorul de 200 de euro, pentru achiziția de calculatoare, se acordă și anul acesta! Beneficiari ai programului Euro200 sunt...

Sprijin de la Guvern pentru tinerii care vor să-și cumpere calculatoare
Prime și vouchere pentru angajații români, de Paște
Știri din actualitate 09 Aprilie 2025, 16:27

Prime și vouchere pentru angajații români, de Paște

Bugetul pentru beneficiile extrasalariale oferite în perioada Paștelui este mai mic decât cel alocat pentru Crăciun.

Prime și vouchere pentru angajații români, de Paște

Ştiri din Muzică

Vunk lansează o nouă piesă - „Te aștept”

Vunk lansează o nouă piesă - „Te aștept”

Vunk lansează o nouă piesă - „Te aștept”
Cea mai spectaculoasă colaborare a momentului – Babasha și INNA lansează “Echo”

Cea mai spectaculoasă colaborare a momentului – Babasha și INNA lansează “Echo”

Cea mai spectaculoasă colaborare a momentului – Babasha și INNA lansează “Echo”
INTERVIU | Aura Șova, câștigătoarea Vocea României 2024, a lansat prima sa piesă, „Drăgaicele”

INTERVIU | Aura Șova, câștigătoarea Vocea României 2024, a lansat prima sa piesă, „Drăgaicele”

INTERVIU | Aura Șova, câștigătoarea Vocea României 2024, a lansat prima sa piesă, „Drăgaicele”
Smiley, Alex Velea și Connect-R au lansat melodia „Nu mă ierta”

Smiley, Alex Velea și Connect-R au lansat melodia „Nu mă ierta”

Smiley, Alex Velea și Connect-R au lansat melodia „Nu mă ierta”