MAE recomandă cetăţenilor să evite deplasările în Ucraina
Cetăţenilor români li se recomandă puternic evitarea oricărei deplasări în Ucraina.
20 Februarie 2022, 17:37
În contextul ultimelor evoluţiei de securitate, Ministerul Afacerilor Externe şi-a actualizat alerta de călătorie în Ucraina.
Cetăţenilor români li se recomandă puternic evitarea oricărei deplasări în această ţară, manifestarea unei atenţii deosebite şi părăsirea cât mai rapidă a teritoriului ucrainean.
MAE sfătuieşte cetăţenii români din Ucraina, inclusiv ziariştii, să evite aglomerările mari de oameni, să se informeze permanent şi din surse sigure şi să îşi ajusteze planurile de călătorie în funcţie de situaţia de securitate.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români din Ucraina să îşi notifice prezenţa la Ambasada României de la Kiev sau la oficiile consulare ale ţării noastre.
Se recomandă ferm evitarea deplasărilor în peninsula Crimeea, regiunile Doneţk şi Lugansk şi în zona de frontieră a Ucrainei cu Federaţia Rusă şi Belarusul.
Sursa foto: RADOR