Mai multe organizații de turism solicită implementarea rapidă a normelor armonizate de călătorie ale Uniunii Europene
Românii sunt reticenți în privința călătoriilor, spune Dragoș Răducan, prim-vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc.
14 Iunie 2021, 13:59
Mai multe organizații de turism solicită implementarea rapidă a normelor armonizate de călătorie ale Uniunii europene, având în vedere progresul rapid al programelor de vaccinare și scăderea infectărilor în Europa, informează Radio România Târgu Mureș.
Deocamdată este foarte multă nesiguranță, iar românii sunt reticenți în privința călătoriilor, spune Dragoș Răducan, prim-vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc.
"Românii, în continuare, nu vor pleca foarte ușor de acasă pentru că există această temere vizavi de trecerea graniței, de pașaportul verde de călătorie. Personal, m-am vaccinat, am plecat în Elveția prin Franța și mi-a trebuit test, deci nu îmi trebuie alte exemple. Măsurile care se iau au o dinamică foarte rapidă, de la o zi la alta nu se știe ce se întâmplă", a spus Dragoș Răducan.
Într-un comunicat al Asociației Europene a Agențiilor de Turism și Touroperatorilor se cere autorităților să se asigure că toți cetățenii europeni care doresc să călătorească în perioada următoare o pot face în cele mai bune condiții posibile.