Marşuri de susţinere a victimelor violenţei domestice
Sute de persoane au mărşăluit, weekendul trecut, prin centrul Capitalei, pentru a cere o mai bună protecţie a femeilor împotriva violenţei.
21 Octombrie 2019, 11:13
Sute de persoane au mărşăluit, weekendul trecut, prin centrul Capitalei, pentru a cere o mai bună protecţie a femeilor împotriva violenţei.
Printre măsurile dorite de manifestanţi sunt legi mai aspre, care să permită continuarea anchetelor chiar dacă victima îşi retrage plângerea, supravegherea agresorilor prin intermediul brăţărilor electronice şi identificarea şi tratarea cu prioritate a cazurilor de acte sexuale cu minore.
Marşul a fost organizat de mai multe ONG-uri care luptă pentru combaterea violenţei împotriva femeilor.
La Brașov, victimele violenței domestice pot beneficia de ajutorul specialiştilor, la grupurile de sprijin organizate de Reţeaua Învingătoarelor. Profesioniştii din domeniul prevenirii şi combaterii violenţei organizează, în a doua şi a patra sâmbătă, din fiecare lună „Grupul de Sprijin pentru femei”, sub sloganul „Merită să trăieşti altfel”.
Potrivit statisticilor, una din 4 românce a fost agresată fizic sau sexual de partener cel puţin o dată în viaţă, iar 90 la sută dintre victimele care cer ordin de protecţie sunt femei.
Anul trecut, din cele peste 38 de mii de sesizări privind violenţa în familie, doar 3,5 la sută au ajuns în instanţă.