Ministrul mediului, Tánczos Barna, a anunţat că 70% din teritoriul ţării este afectat de secetă
Ministrul Tánczos Barna a făcut un apel la populaţie să folosească raţional apa potabilă distribuită de reţelele locale şi să nu o utilizeze pentru udatul grădinilor.
06 Iulie 2022, 17:32
70% din teritoriul ţării este afectat de secetă, a anunţat astăzi ministrul mediului, Tánczos Barna.
Potrivit Radio România Actualități, ministrul a făcut un apel la populaţie să folosească raţional apa potabilă distribuită de reţelele locale şi să nu o utilizeze pentru udatul grădinilor.
Cele 40 de lacuri de acumulare de importanţă strategică au un grad de umplere de 68%, ceea ce le permite să asigure rezerva strategică de apă.
La intrarea în ţară, Dunărea are un nivel de apă mic, de 3.000 l/s, dar acest lucru nu afectează buna fucnţionare a Centralei Nucleare de la Cernavodă, a precizat ministrul Mediului şi Apelor.
Din 15 iulie se aşteaptă un nou val de căldură care va agrava seceta, iar în acest context Tánczos Barna a cerut din nou populaţiei să folosească raţional apa potabilă din reţeaua locală, numai pentru consum propriu şi nu la culturile din curţi.
“Apelul îl fac către cei care folosesc apa potabilă care intră prin ţeavă în curte. Acea apă să nu fie folosită în scop agricol pentru că nu este o apă care să fi fost produsă în acest scop. Creşterea exagerată a consumului în această perioadă secetoasă periclitează exact localitatea respectivă. Periclitează siguranţa alimentării cu apă potabilă exact în localitatea în care nu se înţelege că, din păcate, câteva săptămâni va trebui să nu folosească această apă pentru irigaţii”, a precizat Tánczos Barna.
Ministrul a mai anunţat că în zilele următoare se anunţă ploi torenţiale în zone relativ restrânse, cu precipitaţii de 30-40 sau chiar 50 de l/m2.