Ascultă Radio România Brașov FM Live

Modificări la Legea protecției animalelor

Tăierea cozii, a urechilor sau alte cruzimi de acest fel devin infracțiuni și se pedepsesc cu amendă sau chiar închisoare până la trei ani.

Modificări la Legea protecției animalelor
Sursa foto: arhivă / Facebook / Asociația Milioane de Prieteni

18 Mai 2022, 19:06

Luni au fost publicate în Monitorul Oficial, iar în 19 mai intră în vigoare modificările aduse Legii protecției animalelor. Legea prevede pedepse mai aspre pentru cei care fac animalele să sufere.

Tăierea cozii, a urechilor sau alte cruzimi de acest fel devin infracțiuni și se pedepsesc cu amendă sau chiar închisoare până la trei ani. Folosirea animalelor pentru spectacole de circ înseamnă amendă penală sau închisoare până la 5 ani, iar uciderea, schingiuirea, organizarea de lupte între animale sau zoofilia se pedepsesc cu închisoare de până la 7 ani.

“Aceste modificări (…) sunt foarte bune, sunt binevenite, dar această lege trebuie și aplicată, iar în ceea ce privește protecția animalelor, știm cu toții că legile se aplică cu mare greutate spre deloc. Așadar, dacă totuși acum se va și aplica legea, noi nu putem decât să ne bucurăm și să așteptăm efectele acestei legi, în condițiile în care mulți oameni nu înțeleg decât de frica aplicării legii, nu de lege în sine”, a spus vicepreședintele Asociației Milioane de Prieteni, Paula Ciotloș.

Brașovenii cu care am stat de vorbă cred că animalele trebuie tratate cu respect și pedepsele mari i-ar putea determina pe cei care dau dovadă de cruzime să se gândească de două ori înainte să abuzeze un animal.

“Cu animale trebuie să ne purtăm frumos. Și ele au suflet, ca și noi. Nu am văzut multe persoane care se poartă rău cu animalele, dar sunt. Sunt persoane cărora nu, nu le plac animalele și nu le respectă”, a spus un brașovean.

Eu zic că sunt necesare, pentru că și animalele sunt ființe și trebuie să le iubim și să le protejăm. Nu putem să ne batem joc de orice. Chiar și de o plantă. Sunt chiar și copii sau oameni mari care omoară pisici sau ce știu, și câini sau chiar cai. I-am văzut la televizor când băteau un cal și erau violenți”, a precizat o brașoveancă.

Pot să le dea și 20 de ani. Eu aș da apa de la mine, mâncarea de la mine, deci nu sunt pentru maltratare a animalelor. Deci să le dea cât mai mulți ani”, ne-a spus altă brașoveancă.


Joia Mare, Joia celor 12 Denii sau Joia Patimilor, o zi cu încărcătură spirituală aparte
Știri din actualitate 17 Aprilie 2025, 08:00

Joia Mare, Joia celor 12 Denii sau Joia Patimilor, o zi cu încărcătură spirituală aparte

Joia Mare, Joia celor 12 Denii sau Joia Patimilor este o zi cu încărcătură spirituală aparte.

Joia Mare, Joia celor 12 Denii sau Joia Patimilor, o zi cu încărcătură spirituală aparte
Exercițiul NATO „Dacian Spring 2025”, la Cincu
Știri din actualitate 16 Aprilie 2025, 20:18

Exercițiul NATO „Dacian Spring 2025”, la Cincu

Aproximativ 4.000 de militari și 913 mijloace tehnice din 10 țări aliate – Belgia, Bulgaria, Franța, Italia, Luxemburg,...

Exercițiul NATO „Dacian Spring 2025”, la Cincu
Centrul de vizitare al Parcului Național Piatra Craiului, închis de sărbătorile pascale
Știri din actualitate 16 Aprilie 2025, 16:12

Centrul de vizitare al Parcului Național Piatra Craiului, închis de sărbătorile pascale

Centrul de vizitare al Parcului Național Piatra Craiului va fi închis în perioada sărbătorilor pascale, respectiv de vineri...

Centrul de vizitare al Parcului Național Piatra Craiului, închis de sărbătorile pascale
Mai multă siguranță în Parcul Național Piatra Craiului
Știri din actualitate 16 Aprilie 2025, 12:52

Mai multă siguranță în Parcul Național Piatra Craiului

Punct de informare turistică, dezvoltarea Centrului de vizitare și containere anti-urs sunt câteva dintre planurile pe care...

Mai multă siguranță în Parcul Național Piatra Craiului
Sfânta Lumină va fi adusă în România sâmbătă seara de la Ierusalim
Știri din actualitate 16 Aprilie 2025, 11:51

Sfânta Lumină va fi adusă în România sâmbătă seara de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte,...

Sfânta Lumină va fi adusă în România sâmbătă seara de la Ierusalim
Prima ședință a noii conduceri a Consiliului Național al Serviciilor Publice Salvamont a avut loc la Sovata
Știri din actualitate 15 Aprilie 2025, 17:33

Prima ședință a noii conduceri a Consiliului Național al Serviciilor Publice Salvamont a avut loc la Sovata

Astăzi, la Sovata, a avut loc prima ședință a noii conduceri a Consiliului Național al Serviciilor Publice Salvamont (CNSPS)...

Prima ședință a noii conduceri a Consiliului Național al Serviciilor Publice Salvamont a avut loc la Sovata
Săptămâna Mare, perioadă de curățire sufletească
Știri din actualitate 15 Aprilie 2025, 12:53

Săptămâna Mare, perioadă de curățire sufletească

Credincioșii se pregătesc, în aceste zile, pentru cea mai mare sărbătoare a creștinătății, Învierea Domnului...

Săptămâna Mare, perioadă de curățire sufletească
Făgăraș Fest, în iulie, la Sebeșu de Sus
Știri din actualitate 15 Aprilie 2025, 12:13

Făgăraș Fest, în iulie, la Sebeșu de Sus

Făgăraș Fest revine anul acesta cu o experiență de neuitat.

Făgăraș Fest, în iulie, la Sebeșu de Sus

Ştiri din Muzică

TROOPER anunță lansarea noului album, „NEUITATE”

TROOPER anunță lansarea noului album, „NEUITATE”

TROOPER anunță lansarea noului album, „NEUITATE”
Nicole Cherry și Silviu Mircescu dau voce personajelor din animația „Prințesa și grădinarul”

Nicole Cherry și Silviu Mircescu dau voce personajelor din animația „Prințesa și grădinarul”

Nicole Cherry și Silviu Mircescu dau voce personajelor din animația „Prințesa și grădinarul”
Jennifer Lopez vine în Piața Constituției, pe 27 iulie

Jennifer Lopez vine în Piața Constituției, pe 27 iulie

Jennifer Lopez vine în Piața Constituției, pe 27 iulie
The Avener revine cu noul single „Lunae Veritatis (Stay)”, în colaborare cu Drax Project

The Avener revine cu noul single „Lunae Veritatis (Stay)”, în colaborare cu Drax Project

The Avener revine cu noul single „Lunae Veritatis (Stay)”, în colaborare cu Drax Project