Municipalitatea a început să facă plățile pentru cei peste 300 de recenzori din oraș
Primăria Municipiului Brașov a făcut viramentele pentru plata celor 333 de recenzori care au participat la Recensământul Populației și Locuințelor și care au optat pentru plata prin virament bancar.
18 Octombrie 2022, 16:32
Primăria Municipiului Brașov a făcut viramentele pentru plata celor 333 de recenzori care au participat la Recensământul Populației și Locuințelor și care au optat pentru plata prin virament bancar.
Alți 8 recenzori vor ridica banii în numerar.
“Având în vedere că am primit datele cu privire la activitatea desfășurată de recenzori de la Institutul Național de Statistică, respectiv numărul de ore lucrate și sumele pe care aceștia trebuie să beneficieze și în același timp ne-au fost virate și fondurile de la bugetul de stat pentru plata recenzorilor, de astăzi am început viramentele pentru plata acestora”, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea.
Suma totală plătită de primărie pentru activitatea de recenzare la nivelul municipiului Brașov este de aproape 1 milion de lei, dintre care peste 920.000 prin virament bancar, iar aproape 27.000 vor fi dați prin casieria primăriei.
Recensământul Populației și Locuințelor a avut loc în perioada februarie – iulie 2022.