Muniția cu plumb, interzisă la vânătoare în toate zonele umede din Uniunea Europeană
Muniția cu plumb este interzisă la vânătoare în toate zonele umede din Uniunea Europeană.
16 Februarie 2023, 10:56
Muniția cu plumb este interzisă la vânătoare în toate zonele umede din Uniunea Europeană.
Decizia a fost votată în 2021 de Comisia Europeană, iar țările din comunitate au la dispoziție doi ani pentru implementarea noii legi.
Astfel, în zonele umede, dar și pe o rază de 100 de metri în vecinătatea acestora, vânătoarea cu muniție cu plumb va fi interzisă.
Decizia a fost luată în urma unor studii care au arătat că alicele cu plumb care nu își ating ținta cad în apă sau pe sol, sunt înghițite de alte animale sau pești, care se intoxică și mor.
Potrivit estimărilor realizate de Societatea Ornitologică Română, la nivelul țării noastre, activitatea de vânătoare a poluat anual natura în medie cu 63 de tone de plumb.
În județul Brașov, cele mai importante zone protejate sunt „Complexul Piscicol Dumbrăviţa”, aria Dumbrăvița-Rotbav-Măgura Codlei, Mlaștina Hărman, Pădurile și Mlaștinile Eutrofe de la Prejmer, Holbav și Zona Umedă Mândra.