Noua organigramă a clubului CSM Corona Brașov, aprobată de municipalitate
Noua organigramă a clubului CSM Corona Brașov a fost aprobată de municipalitate.
20 Septembrie 2022, 22:45
Noua organigramă a clubului CSM Corona Brașov a fost aprobată de municipalitate.
Astfel, din această toamnă gruparea brașoveană va activa cu echipe de seniori și în zona voleiului și a baschetului, dar și cu sportivi legitimați la gimnastică.
În noua organigramă vor intra, pe lângă șefii de pe zona de management, Alexandru Dedu, Iulian Stamate și Bogdan Pelin, șefii noilor secții.
Omul de afaceri Marius Laszlo, cel care se ocupă și de destinele clubului Bravol, va activa în funcția de conducător al secției de volei fete. Decanul Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Transilvania, Nelu Turcu, va conduce destinele secției de volei băieți, în timp ce fostul președinte al Federației Române de Baschet, Horia Păun, se va ocupa de secția de baschet masculin. Ermil Popescu, fostul antrenor al lotului național de juniori, se va ocupa de destinele secției de gimnastică.
Odată cu aceste schimbări, obiectivele clubului pentru noul sezon au devenit mult mai îndrăznețe.
“Ne dorim ca echipa de handbal fete și cele 3 nou înființate să aceadă în prima ligă în vară. Ne propunem ca medaliile, rezultatele sportive ale clubului Corona, în totalitate, să fie cel puțin egale ca număr cu cele din sezonul precedent, urmând ca în următorii ani aceste lucruri să crească”, a precizat managerul CSM Corona Brașov - Alexandru Dedu.
Mai mult, din sezonul viitor, managerul clubului, Alexandru Dedu, dorește înființarea secției de handbal masculin și l-a nominalizat pe fostul internațional Titus Donosa drept posibil conducător.
Sursa foto: coronabrasov.ro