Oamenii de ştiinţă au obținut mostre de ARN de la un tigru tazmanian expus la muzeu
Oamenii de ştiinţă din Suedia care au examinat mostre de piele şi muşchi de la un specimen de tigru tazmanian, aflat la un muzeu, au afirmat că au reuşit să obţină mostre de celule fundamentale.
20 Septembrie 2023, 10:30
Oamenii de ştiinţă din Suedia care au examinat mostre de piele şi muşchi de la un specimen de tigru tazmanian, aflat la un muzeu, au afirmat că au reuşit să obţină mostre de celule fundamentale, informează Rador.
Aceasta este prima dată când sunt prelevate mostre de ARN de la o rasă dispărută.
Descoperirile vor avea implicaţii pentru eforturile internaţionale de a resuscita specii extincte, printre care şi tigrul tazmanian sau mamutul lânos.
Lupul marsupial, cunoscut și ca tigrul tazmanian, a fost un mamifer care a trăit în Australia şi pe insula Noua Guinee.
Ultimul exemplar, pe nume Benjamin, a murit în anul 1936, în captivitate, într-o grădină zoologică din Australia.
Potrivit Agerpres, doar aproximativ zece secvenţe video, alb-negru şi fără sonor, există în prezent cu acest animal sălbatic, însumând trei minute de imagini, iar Arhiva naţională de filme şi sunete din Australia anunța, în anul 2021, că a colorat cea mai lungă dintre aceste înregistrări video.
Filmul are 80 de secunde, iar colorarea lui a necesitat peste 200 de ore de muncă.
Înregistrarea video îl prezintă pe Benjamin, la grădina zoologică din Australia.
În anul 2016, cercetătorii australieni au reușit să obțină și primele mostre ADN, din eșantioane datând din 1866, păstrate în alcool la Australian Museum.
Sursa foto: nfsa.gov.au