Până la 50 de E-uri, într-o gustare de post. Atenție și la cantitatea de sare!
O gustare de post are până la 50 de E-uri!
08 Aprilie 2022, 17:00
Atenție la cantitatea de E-uri din produsele de post!
Potrivit unui comunicat al InfoCons, o gustare de post formată, de exemplu, din pâine, pate vegetal, margarină, halva, un suc tip ceai sau lapte de soia şi o gumă de mestecat, poate ajunge până la 50 de E-uri.
„Pâinea conţine până la 4 E-uri, pateul vegetal ajunge până la 13 E-uri, margarina atinge până la 6 E-uri, halvaua are până la 3 E-uri, un suc tip ceai atinge până la 8 E-uri, un lapte de soia are până la 5 E-uri, iar o gumă de mestecat ajunge până la 11 E-uri”, se menţionează în comunicat.
Nici cantitatea de sare nu este de neglijat.
Într-o gustare de post compusă din pâine, pate de post, margarină, halva, lapte de soia şi suc tip ceai se găsesc până la 5,58 grame de sare, iar Organizația Mondială a Sănătății recomandă un consum de 5 grame de sare PE ZI.
Pentru informații despre conținutul produsului ales de dumneavoastră, cantități, dar și despre posibili alergeni şi alerte alimentare, puteți scana codul de pe ambalaj cu ajutorul aplicației gratuite InfoCons.
Sursa: AGERPRES