Pandemia de coronavirus amână sau anulează și cursurile festive pentru elevii şi studenţii din anii terminali
Promoția 2020 amână cursurile festive şi balurile de absolvire.
11 Mai 2020, 18:39
Promoția 2020 amână cursurile festive şi balurile de absolvire. De obieci, în această perioadă elevii din anii terminali participau la ultimele ore de dirigenţie, iar studenţii organizau cursurile festive de la final de facultate. Acum, toate aceste evenimente sunt fie anulate, fie amânate, din cauza epidemiei de coronavirus.
Şi cadrele dicatice se gândesc la cei care părăsesc, acum, băncile şcolii şi încearcă să găsească modalităţi prin care să marcheze acest moment.
„Vom încerca să ne adaptăm la situația în care ne aflăm. Vom încerca să facem un jurnal al clasei, să facem niște amintiri frumoase, totuși, chiar dacă lucrurile ne-au încurcat și nu putem să facem neapărat un ultim clopoțel fastuos”, a spus Ioana Giurgea, dirginte clasa a VIII-a
Pentru organizatorii de evenimente, anularea festivităţilor înseamnă pagube de mii de euro.
„Așteptăm și noi un răspuns după relaxarea măsurilor, după 15 mai, să vedem în ce măsura putem organiza aceste evenimente chiar pe grupe sau clase mai mici”, a spus Mihai Tibuliac, organizator de evenimente.
Unele instituţii de învăţământ din ţară au anunţat că vor organiza ceremonia de absolvire pe internet.