Ploi și vânt puternic în jumătate de țară, inclusiv la Brașov
Meteorologii au emis noi avertizări de instabilitate atmosferică.
06 August 2023, 12:43
Meteorologii au emis noi avertizări de instabilitate atmosferică. De la ora 15, intră în vigoare un cod portocaliu de ploi și vânt puternic, valabil pentru 13 județe din estul țării. Astfel de fenomene se vor semnala în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei până la noapte, la ora 3.
Iar până mâine dimineață, la ora 6, este valabilă o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică, pentru Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi local la munte. Inclusiv județul Brașov apare pe harta galbenă.
Astăzi este în vigoare şi un cod galben de caniculă, în cea mai mare parte a Moldovei şi a Dobrogei, precum şi în estul Munteniei, unde temperaturile vor trece de 30 de grade Celsius.