Programul Rabla, amânat cu o săptămână
Înscrierile în a doua etapă se reiau din 13 mai, nu de vineri, 6 mai, cum era programat iniţial.
04 Mai 2022, 13:42
Administraţia Fondului pentru Mediu amână cu o săptămână Programul Rabla, informează Radio România Actualități.
Astfel, înscrierile în a doua etapă se reiau din 13 mai, nu de vineri, 6 mai, cum era programat iniţial.
Pe de altă parte, fondurile au fost suplimentate semnificativ. Pentru persoane fizice, bugetul este acum de peste 300 de milioane de lei faţă de alocarea iniţială de 100 de milioane.
La Rabla Plus, pentru achiziţia unui autoturism electric bugetul cumulat pentru persoane fizice şi juridice este de 450 de milioane.
A doua etapă a Programului Rabla a se desfăşoară până pe 31 mai.