Sprijin pentru companiile din Regiunea Centru de la cea mai mare rețea europeană de ajutor pentru IMM-uri
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru prin intermediul Enterprise Europe Network sprijină companiile din Regiunea Centru, pentru a asigura materiile prime, piesele, componentele și/sau bunurile (semi)finite sau serviciile de care au nevoie pentru a continua producția.
07 Aprilie 2022, 09:40
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru prin intermediul Enterprise Europe Network sprijină companiile din Regiunea Centru, pentru a asigura materiile prime, piesele, componentele și/sau bunurile (semi)finite sau serviciile de care au nevoie pentru a continua producția.
Enterprise Europe Network este cea mai mare rețea europeană de sprijin pentru IMM-urilor care doresc să își internaționalizeze afacerea, o inițiativă a Comisiei Europene. Este compus din peste 600 de organizații din peste 60 de țări, inclusiv camere de comerț și industrie, centre tehnologice, universități și agenții de dezvoltare locală și regională.
Pandemia, criza de resurse energetice, dar și războiul din Ucraina au tensionat grav lanțurile de aprovizionare comerciale. Pentru a aborda aceste provocări, Enterprise Europe Network a lansat Platforma de reziliență pentru lanțul de aprovizionare (Supply Chain Resilience Platform).
Platforma ajută companiile să păstreze, să restructureze sau să înlocuiască lanțurile de aprovizionare existente. Astfel, acolo acesta vor găsi publicate oferte de materii prime, piese, componente sau produse și servicii semifinite; Vor putea promova cererile întreprinderilor europene de a-și susține lanțurile de aprovizionare; vor stabili legături între furnizorii internaționali și cumpărătorii de bunuri și servicii. De asemenea, se vor putea stabili contacte transfrontaliere între întreprinderi, industrii, organizații de sprijin, mediul academic, principalele părți interesate și principalii factori de decizie.
Sectoare de activitate beneficiare ale platformei vizează: produsele agroalimentare; construcțiile; mediul digital; electronica; industriile mari consumatoare de energie; sănătatea; mobilitatea, transportul, automotivele; materiile prime; energia din surse regenerabile; textilele.