Trenuri anulate din cauza ninsorilor abundente din ultimele ore
Duminică dimineața, mai multe trenuri de călători înregistrau întârzieri de câteva ore, iar CFR Călători a decis să anuleze 21 de trenuri care fac legătura între București și Constanța.
26 Noiembrie 2023, 13:20
Ninsorile abundente din ultimele ore au dat peste cap și traficul feroviar.
Duminică dimineața, mai multe trenuri de călători înregistrau întârzieri de câteva ore, iar CFR Călători a decis să anuleze 21 de trenuri care fac legătura între București și Constanța.
Reamintim că județele Constanţa, Tulcea, Galaţi şi Brăila sunt sub cod roșu de viscol, până în această după amiază la ora 16.00.
Potrivit ANM, vor fi intensificări puternice ale vântului cu rafale de peste 90…100 km/h și viscol.
Zona montană este sub cod portocaliu, iar un cod galben de viscol a fost emis pentru vestul şi sudul Olteniei, jumătatea sudică a Munteniei, Transilvania şi jumătatea de nord a Moldovei.