Ascultă Radio România Brașov FM Live

Urșii plimbăreți în plină zi pe străzile centrale ale orașelor pun în pericol cetățenii. Care sunt soluțiile de prevenire a tragediilor?

Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt nu a mai pus hrană în pădure pentru animalele sălbatice din luna martie, de când i-a expirat contractului de administrare a fondului de vânătoare.

Urșii plimbăreți în plină zi pe străzile centrale ale orașelor pun în pericol cetățenii. Care sunt soluțiile de prevenire a tragediilor?
Sursa foto: arhivă

15 Iunie 2021, 17:43

Primăria Săcele a demarat încă de la începutul acestei lunii demersuri către autoritățile statului pentru recoltarea sau relocarea în regim de urgență a urșilor care au început să își facă apariția chiar și pe străzile centrale ale municipiului.

Într-o informare pe această temă, administrația locală a menționat că, începând cu data de 29 mai, a fost semnalată prezența mai multor urși, ziua, în oraș, inclusiv pe Bulevardul George Moroianu și în curtea Spitalului Municipal.

"Au mai fost probleme și în anii trecuți dar parcă anul acesta un pic mai mari pentru că deja urșii vin ziua în zonele locuibile, chiar în zone centrale ale municipiului, ceea ce nu este în regulă deloc. Sigur că am făcut adrese către Prefectură, Agenția de Protecția Mediului, cei care au domeniile de vânătoare în administrare. Ni s-a răspuns că au fost epuizate cotele de recoltare pentru urși pentru anul acesta", a spus primarul municipiului Săcele, Virgil Popa.

Edilul săcelean a precizat că în răspunsul de la Agenția pentru Protecția Mediului Brașov este specificat că autoritatea care poate emite un acord privind capturarea, relocarea sau recoltarea exemplarelor de urs și lup care constituie pericol public și/sau provoacă pagube materiale este Ministerul Mediului, apelor și Pădurilor prin direcția Biodiversitate. De asemenea solicitarea pentru aceste acțiuni trebuie făcută de gestionarul faunei cinegetice din zonă, în speță Universitatea Transilvania Brașov.

"Eu sper să nu se întâmple o tragedie pentru că vă dați seama că unii urși sunt destul de mari. Se pot întâlni cu oameni, cu copii, și nu mai e decât un pas până la o tragedie. Noi am făcut toate demersurile necesare în acest sens, așteptăm ca autoritățile competente să ia măsuri. Dacă nu se mai pot recolta anul acesta, măcar să fie preluați și relocați. Unde, nu pot să vă spun eu, pentru că am văzut că toți munții sun plini de urși", a adăugat Virgil Popa.


Nici Brașovul nu a scăpat de prezența urșilor în plină zi. O alertă a semnalat zilele trecute prezența animalului pe strada Molidului, din cartierul Răcădău, chiar sub ferestrele localinicilor de la blocuri, iar astăzi, în Cimitirul Municipal.

Primarul Brașovului, Allen Coliban, a participat astăzi la ședința organizată la Prefectură cu toți gestionarii de fonduri de vânătoare din zonă, iar împreună au agreat o strategie comună pentru limitarea interacțiunii om-urs și pentru reluarea alimentării punctelor de hrană aflate departe de zonele populate.

"A fost o întâlnire cu o reprezentativitate largă, am avut toți gestionarii de fonduri de vânătoare din zonă - RPLP Kronstadt, ocoalele silvice Râșnov și Săcele, am avut Garda Forestieră, Agenția de Protecția Mediului, ICAS-ul, Prefectura, Jandarmeria, practic instituțiile cu responsabilități în acest domeniu. Tema principală a fost să găsim soluții pe termen scurt și mediu, asta în așteptarea soluțiilor legislative care adresează problema la nivel național. La nivelul municipiului Brașov și a zonei metropolitane, am discutat despre o gestiune mai bună a deșeurilor și despre replicarea unor exemple de bune practici care au dat rezultate în alte zone, am discutat despre soluții de monitorizare în timp real - și avem un grup de lucru care săptămâna viitoare va veni cu niște propuneri concrete în sensul acesta - și despre felul în care urșii se hrănesc și cum am putea să intervenim inclusiv în această zonă astfel încât să limităm interacțiunile dintre om și urs și venirea urșilor în oraș. M-am asigurat că din partea municipalității Brașov le creăm toate condițiile să facă în continuare gestionarea fondului de vânătoare și am luat decizia să continuăm această gestionare. Vom completa partea formală în săptămânile următoare împreună cu Ministerul Mediului. Practic, RPLPK va continua gestionarea fondului de vânătoare al municipiului Brașov", a declarat primarul Allen Coliban.


Precizăm că Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt nu a mai pus hrană în pădure pentru animalele sălbatice din luna martie, de când i-a expirat contractului de administrare a fondului de vânătoare. Atunci și-a manifestat și intenția de a renunța la administrarea fondului de vânătoare, care, în noile condiții legislative, îi produce mai degrabă pierderi decât profit. Primarul a solicitat reluarea alimentării punctelor de hrănire, iar fondurile solicitate de RPLP Kronstadt pentru acest lucru au fost prinse într-o rectificare bugetară ce urmează a fi discutată de Consiliul Local în această săptămână.

"Nouă ne-a expirat contractul de administrare a Fondului cinegetic nr. 18 Timiş încă din 10 martie. Iniţial, nu am fost interesaţi să încheiem un nou contract. Primăria Braşov ne-a comunicat că este dispusă să se implice financiar, urmând ca după aprobarea rectificării bugetului să încheiem un contract cu municipalitatea, în baza căruia vom putea să implementăm măsuri în fondul cinegetic, dar şi să intervenim în intravilan. Ulterior, când la nivelul Ministerului Mediului se va pune problema atribuirii administrării Fondului cinegetic nr. 18, ne vom manifesta interesul să semnăm un nou contract", a declarat directorul RPLP Kronstadt, Dan Olteanu.

În proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului local, ce va fi dezbătut în 17 iunie, este prevăzută suma de 150.000 lei, pentru prestări servicii legate de gestionarea în condiţii de eficienţă a fondului cinegetic.

Totodată, a fost discutată și nevoia de dotare și resursă umană a Jandarmeriei pentru a interveni în astfel de cazuri, având în vedere că în prezent Jandarmeria este singura instituție care trebuie să intervină, potrivit legii, în interiorul localităților, însă nu are nici tranchilizante și nici jandarmi certificați să folosească armele cu tranchilizant, putând doar angaja colaboratori care să facă acest lucru.

Reglementările legate de vânătoarea urșilor sunt decise la nivel european prin Directiva Habitate, care interzice vânătoarea urșilor, cu derogări aprobate de Ministerul Mediului pentru acele cazuri punctuale în care există victime și pagube însemnate. Procedurile prevăd și o etapizare a înlăturării pericolului, uciderea urșilor fiind ultima soluție.

Pe de altă parte, în România, potrivit specialiștilor, tocmai din cauza măsurilor protecționiste, populația de urși a crescut extrem de mult, fiind estimată undeva între 5.000 de exemplare (potrivit statisticii oficiale) și 10.000 de exemplare. 40% din efectivele de urși bruni ale Europei se regăsesc în România. La Brașov, în fondul cinegetic gestionat până acum de RPLP Kronstadt sunt aproximativ 100 de urși, de cinci ori mai mult decât ar trebui, în condițiile în care numărul optim ar fi de 18-20 de exemplare. Numai anul acesta s-a fi născut în jur de 20 de pui. Potrivit lui Dan Olteanu, hrănirea în pădure nu este o soluție, în momentul de față, pentru că ursoaicele evită zonele în care puii lor ar putea fi uciși de către masculi. Relocarea nu este nici ea o soluție suficient de bună, pentru că necesită aprobări, iar responsabilii din zonele în care ar trebui să ajungă urșii relocați nu își doresc acești urși, care își vor găsi alte localități în care să coboare.

A plecat dintre noi legenda muzicii folk, muzicianul Marius Bațu
Știri din actualitate 23 Noiembrie 2024, 19:39

A plecat dintre noi legenda muzicii folk, muzicianul Marius Bațu

O altă stea s-a stins în aceeași zi în care a plecat dintre noi și Gabriel Cotabiță. Muzicianul Marius Baţu a fost o legendă...

A plecat dintre noi legenda muzicii folk, muzicianul Marius Bațu
Alegerile pentru Senat și Camera Deputaților se vor desfășura în străinătate pe parcursul a două zile
Știri din actualitate 23 Noiembrie 2024, 19:27

Alegerile pentru Senat și Camera Deputaților se vor desfășura în străinătate pe parcursul a două zile

Alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din acest an se vor desfășura în străinătate, pe parcursul a două zile,...

Alegerile pentru Senat și Camera Deputaților se vor desfășura în străinătate pe parcursul a două zile
Reguli pentru votul de duminică
Știri din actualitate 23 Noiembrie 2024, 19:13

Reguli pentru votul de duminică

Duminică este programat scrutinul pentru alegerea președintelui României. Votarea se va desfășura între orele 7:00 și 21:00,...

Reguli pentru votul de duminică
Doliu pe scena muzicală românească, Gabriel Cotabiță s-a stins din viață
Știri din actualitate 23 Noiembrie 2024, 13:04

Doliu pe scena muzicală românească, Gabriel Cotabiță s-a stins din viață

Gabriel Cotabiță s-a născut pe 1 noiembrie 1955 la Craiova. A fost cântăreț, prezentator, producător muzical și de...

Doliu pe scena muzicală românească, Gabriel Cotabiță s-a stins din viață
România va reuşi o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025, spune premierul României
Știri din actualitate 22 Noiembrie 2024, 15:00

România va reuşi o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025, spune premierul României

La Budapesta este în desfăşurare întâlnirea miniştrilor de interne din România şi Bulgaria cu omologul lor austriac,...

România va reuşi o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025, spune premierul României
Românii preferă vacanțele la sate!
Știri din actualitate 22 Noiembrie 2024, 13:12

Românii preferă vacanțele la sate!

Liniștea autentică din mediul rural, tradițiile și natura îi determină pe turiști să dea un sejur cu SPA sau masaj pe...

Românii preferă vacanțele la sate!
A fost redeschis traficul pe A1, între Sibiu și Boița
Știri din actualitate 22 Noiembrie 2024, 08:47

A fost redeschis traficul pe A1, între Sibiu și Boița

Anunțul a fost făcut de DRDP Brașov.

A fost redeschis traficul pe A1, între Sibiu și Boița
Avioanele F-16 ale României vor executa zboruri la înălţimi mici
Știri din actualitate 22 Noiembrie 2024, 08:30

Avioanele F-16 ale României vor executa zboruri la înălţimi mici

Zborul la joasă înălţime poate genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale din proximitatea zonelor de pregătire.

Avioanele F-16 ale României vor executa zboruri la înălţimi mici

Ştiri din Muzică

Gwen Stefani a lansat al cincilea album de studio, „Bouquet”

Gwen Stefani a lansat al cincilea album de studio, „Bouquet”

Gwen Stefani a lansat al cincilea album de studio, „Bouquet”
Shawn Mendes a lansat cel de-al cincilea album, „Shawn”

Shawn Mendes a lansat cel de-al cincilea album, „Shawn”

Shawn Mendes a lansat cel de-al cincilea album, „Shawn”
U2 a lansat un nou single, „Luckiest Man In The World”

U2 a lansat un nou single, „Luckiest Man In The World”

U2 a lansat un nou single, „Luckiest Man In The World”
Martin Garrix colaborează cu Jex pentru single-ul „Told You So”

Martin Garrix colaborează cu Jex pentru single-ul „Told You So”

Martin Garrix colaborează cu Jex pentru single-ul „Told You So”