Au fost gasite 215 articole pentru primaria brasov
Este cald cum n-a mai fost vreodată în Brașov.
Proiectul de amenajare a benzilor de circulație dedicate transportului în comun schimbă sensurile de circulație.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 8 august. Valoarea estimată a lucrărilor, pentru toți cei 4 ani, pleacă de la...
De astăzi începe o nouă campanie de tratamente fitosanitare la arborii și arbuștii din Brașov, au anunțat reprezentanții...
Restricțiile se vor aplica în același interval orar: 8.30 și 17.00, au anunțat reprezentanții municipalității.
Grădinița de pe strada Ioan V. Socec va fi una dintre cele mai mari din Brașov, cu 240 de locuri. Proiectarea și lucrările...
Se vor reabilita trotuarele adiacente traseului benzilor, în zonele afectate de fisuri, tasări, văluriri.
Până în luna iunie a acestui an, 19 cupluri brașovene au chemat ofițerul de stare civilă în aer liber sau la sala de petrecere.
Începând cu data de 1 iulie se închide Agenția fiscală din strada Lungă nr. 14, Brașov.
În prima zi de Rusalii va fi închis și la Serviciul de stare civilă, și la Evidența persoanelor, au anunțat reprezentanții...
După doi ani de la surparea unui segment de stradă, pe drumul spre Poiana Brașov se circulă pe două benzi, fără sistem de...
Biroul Electoral de Circumscripție Municipală Brașov a analizat solicitarea primarului Allen Coliban de renumărare a...
Primăria Brașov se alătură demersului Asociației Rebeca Faith Hope Love de conștientizare asupra bolii Battern și a...
Fostul primar George Scripcaru a câștigat un nou mandat în fruntea Brașovului, după ce a obținut 52.334 de voturi. Două...
Primarul în funcție, Allen Coliban, a pierdut, duminică, alegerile locale, care au fost câștigate de fostul primar George...
Cinci dintre proiectele declarate câștigătoare au cea mai mare finanțare, de 250.000 de lei.
Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Brașov, Allen Coliban, după 6 ore de ședință ordinară astăzi, în care aleșii...
Închiderea Centrului istoric al Braşovului pentru anumite categorii de autovehicule în timpul weekendului a fost respinsă din...
Brașovenii și-au ales proiectele pe care Primăria Brașov le va implementa începând din acest an, proiecte propuse tot de...
Din 1 iunie, Brașovul devine un oraș al copilăriei!
Vorbim despre programul "Primul ghiozdan", pentru care instituția brașoveană a lansat licitația și așteaptă ofertele până în...
George Scripcaru și Allen Coliban, așteptați să vorbească despre problemele orașului și soluții pentru rezolvarea lor.
Deja există proiecte care au adunat multe voturi.
Parcul fotovoltaic de la Stupini va fi finalizat până la sfârșitul lunii iunie, dau asigurări șefii de șantier.
Lista proiectelor a fost publicată deja, dar nu este cea finală, pentru că mai este și o perioadă în care pot fi făcute...
Elevii au o sală de gimnastică nou-nouță, care stă cu lacătul pe ușă, pentru că părinții s-au revoltat și au cerut ca acolo...
În prezent, tarifele pentru locurile de parcare sunt diferite, în funcție de zona din oraș.
Coborârea junilor în cetate sau ,,Ziua de călări”, cum mai este cunoscută, este unul dintre cele mai importante evenimente...
Primăria Brașov a lansat sesiunea de finanțare pentru proiecte sportive. Fondurile totale alocate în acest an sunt de 2...
Biroul Electoral Municipal Brașov a închis la miezul nopții sesiunea se înscrieri a candidaturilor pentru...
Anunțul a fost făcut de Primăria Brașov.
Săptămâna Luminată aduce Junii în Cetate, dar și zeci de evenimente în Piața Sfatului, la Pietrele lui Solomon și la Cetățuie.
Este vorba despre o serie de beneficii care au fost aprobate de consilierii locali.
Locurile de picnic din jurul Brașovului sunt pregătite să îi primească pe cei care vor un grătar de 1 Mai.
Primăria Brașov a stabilit câte panouri de afișaj electoral vor fi amenajate în municipiu.
Viceprimarul USR al Brașovului, Flavia Boghiu, a anunțat pe rețelele de socializare că nu mai candidează la alegerile locale...
Drumul vechi de Poiană are aproximativ 2,5 km. Valoarea proiectului este estimată la aproape 1,6 milioane lei, cu tot cu TVA,...
Și în acest an, brașovenii sunt așteptați la „Marșul bicicliștilor”.
Cetățuia Brașovului își va deschide din nou porțile pentru brașoveni și turiști chiar în Săptămâna Luminată, după Paște.
Ateliere dedicate schimbărilor climatice, Zilei Pământului, reducerii risipei alimentare, colectării selective a deșeurilor,...
Proiectul de realizare a aproximativ 20 de kilometri de piste pentru biciclete în oraș, cu bani nerambursabili, intră în...
Zi încărcată de emoții pentru 65 de copilași din cartierul Tractorul, dar mai ales pentru părinții lor și cadrele didactice.
Primăria Brașov a început un program amplu de reglementare a situației străzilor noi, în vederea derulării lucrărilor de...
Primăria Brașov începe lucrările pentru modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public din municipiul Braşov -...
Municipalitatea a început furnizarea de produse de patiserie și fructe către unitățile școlare din Brașov, în cadrul...
Nu doar marile magazine înapoiază garanția de 50 de bani pentru PET-urile returnabile, dozele din aluminiu sau ambalajele din...
Curtea de Conturi a României a făcut publice rezultatele auditului realizat la Primăria Brașov în anul 2023, care se referă...
Încep lucrările de proiectare și execuție pentru renovarea și eficientizarea energetică la blocul de locuințe de pe strada...
Potrivit reprezentanților Primăriei Brașov, substanțele folosite pentru dezinsecție nu sunt toxice pentriu oameni sau animale...
Municipalitatea invită toate cluburile să participe la Parada sportului brașovean, eveniment dedicat tuturor sportivilor,...
Fântânile arteziene și cișmelele din Brașov ar putea fi puse în funcțiune mult mai repede în acest an față de 2023, când cel...