Carl Muschalek, fotograful care a capturat sufletul Brașovului interbelic
Născut la 29 septembrie 1857, într-o familie catolică din Brașov, Carl Muschalek a fost unul dintre cei mai importanți fotografi din Transilvania sfârșitului de veac XIX, începutului de secol XX.
Articol de Radio România Brașov, 11 Ianuarie 2025, 12:00
Rămas orfan de tată, de la vârsta de 14 ani, Carl Muschalek își face ucenicia în atelierul cumnatului său, fotograful Leopold Adler. De la soțul surorii sale mai mari, Carl învață tainele fotografiei, pe care o ridică, mai apoi, la rang de artă, imortalizând în lucrările sale crâmpeie de poveste.
De la chipuri, la peisaje, de la străzi la evenimente, fotograful brașovean încearcă, prin munca lui, să realizeze o înregistrare precisă a locurilor și oamenilor acelor vremuri. El imortalizează lumea pestriță din Transilvania, români, sași, maghiari și evrei în diferite ipostaze importante din viaţa lor, dar și momumente istorice care nu au mai trecut testul timpului și au rămas doar în imaginile surprinse prin mijloacele vizuale ale artistului fotograf.
De pildă, lui Carl Muschalek îi datorăm imaginea porții străzii Negre, susprinsă de fotograf chiar în anul demolării sale, respectiv 1873. Și Bastionul Aurarilor este fotografiat de Muschalek chiar înainte de demolarea din anul 1888.
Artistul fotograf a murit devreme, la vârsta de 47 de ani, însă poveștile spuse de Carl Muschalek prin intermediul fotografiilor sale rămân mărturii ale unor vremuri demult apuse.
În ADN-ul culturii române, gena Muschalek reprezintă continuitatea tradiției fotografice și capacitatea de a documenta metodic transformările unui oraș și ale unei comunități.