VOCEA DE RADIO 2. Alexia – Ioana Săpun reușește deja să impresioneze publicul până la lacrimi
Are 9 ani, iar în competiția muzicală „Vocea de Radio 2” va reprezenta orașul Avrig, județul Sibiu.
Articol de Bianca Suceava Bucă, 28 Mai 2024, 21:33
Alexia – Ioana Săpun a fost dintotdeauna un copil cântăcios, așa cum ne-a spus chiar ea.
„Eu cânt acasă de când eram foarte micuță. La o aniversare unde cânta un prieten de-al tatălui meu, eu m-am dus la el și l-am rugat să mă lase să cânt o melodie. După ce am cântat, el l-a sfătuit pe tatăl meu să mă dea la muzică deoarece am talent și ureche muzicală”.
Deși are doar 9 anișori, s-a hotărât deja… Va cânta toată viața ei.
„Eu nu-mi imaginez o zi fără să cânt și sper sa ajung până la cel mai înalt nivel posibil”, a spus Alexia.
Pentru ea, scena este locul unde se simte în largul ei și foarte confortabil, iar acest lucru s-ar părea că reușește să îl transmită și spectatorilor:
„Anul trecut la un concurs era o doamnă în primele rânduri aproape de scenă care cânta cu mine și avea lacrimi în ochi”.
Alexia – Ioana Săpun va urca pe scena Centrului de evenimente Cinema MODERN, pe 2 Iunie, în cadrul evenimentului „Vocea de Radio 2”, care va începe la ora 10.00.