VOCEA DE RADIO 2. Dincolo de timp și spațiu, Lavinia Câmpian își trăiește visul copilăriei
Are 36 de ani și vine la ”Vocea de Radio 2” din comuna Florești, județul Cluj. Următoarea finalistă va evolua pe 2 Iunie, pe scena Centrul de evenimente Cinema MODERN.
Articol de Bianca Suceava Bucă, 27 Mai 2024, 23:46
Lavinia Câmpian trăiește visul copilăriei sale, cel în care își duce pasiunea pentru muzică dincolo de granițele temporale sau cele spațiale.
Emoțiile scenei nu îi sunt străine, având la activ mai multe participări în cadrul competițiilor muzicale din țară.
”Îmi plăcea să cânt de când eram foarte mică. În timpul școlii am participat la concursuri și festivaluri. Îmi place să transmit ceea ce cânt și încerc să îmi aleg piesele în funcție de starea mea”, ne-a spus Lavinia.
Și pentru că pasiunea sa pentru muzică este mare, concurenta nu s-a limitat doar la concursuri, ci a trecut chiar și la următorii pași:
”Am câteva piese înregistrate, din repertoriul românesc, dar și internațional. Am și un canal de Youtube, unde mai postez. Îmi doresc să duc această pasiune la un nivel mai înalt pentru că îmi oferă o stare de bine și mă reprezintă”.
De multe ori, scena este cea care îi surpinde pe artiști și le oferă momente de neuitat.
”Întâmplarea mea favorită s-a petrecut la concursul <<Invitație la castel>>. Persoana care trebuia să mă acompanieze nu a mai reușit să ajungă și am fost acompaniată de un cântăreț de folk, Ioan Onisor. Am cântat atunci piesa Tatianei Stepa, <<Copaci fără pădure>>. Am simțit că am transmis exact ce trebuia, pentru că întregul public era în picioare și mă aplauda”, ne-a povestit Lavinia Câmpian.