VOCEA DE RADIO 2. Jessica Maria Coțofană alungă prin muzică fluturașii din burtică
Următoarea finalistă „Vocea de Radio 2” vine la Brașov să reprezinte localitatea Avrig din județul Sibiu.

Articol de Bianca Suceava Bucă, 26 Mai 2024, 19:45
Jessica Maria Coțofană are 8 ani, iar muzica reușește să îi calmeze până și fluturașii din burtică.
„Atunci când urc pe scenă, toți fluturașii de la burtică dispar și mă simt foarte bine”, ne-a mărturist concurenta care va urca, pe 2 Iunie, pe scena „Vocea de Radio 2”.
Atunci când vine vorba de muzică și cântat în fața publicului nimic nu o supără pe Jessica, nici măcar pățania de la un festival în cadrul căruia, din greșeală, diploma ei a ajuns la o altă concurentă. Însă pentru ea nu a fost nicio supărare pentru că și-a primit ulterior distincția.
„Mi-aș dori sa împărtășesc pasiunea mea pentru muzică cu publicul la un nivel avansat, deoarece îmi place, cu adevărat, să cânt”, ne-a spus concurenta.
Cum era de așteptat, la vârsta de 8 ani, Jessica Maria Coțofană cântă de când era… mică: „Toată ziua cântam și așa mi-am dat seama că îmi place muzica”.