EURO 2024: Olanda a învins Polonia cu 2-1
Selecţionata Olandei a învins naţionala Poloniei cu scorul de 2-1 (1-1), la Hamburg, în Grupa D a Campionatului European de fotbal.
Articol de Răzvan Ţirea, 16 Iunie 2024, 19:13
Partida dintre Olanda şi Polonia a fost cea mai echilibrată de la acest început de Campionat European. Olanda a câştigat pe final prin golul lui Wout Weghorst din minutul 83.
Echipa antrenată de Ronald Koeman a început în atac dar Gakpo şi Reijnders nu au reuşit să-l învingă Szczesny.
În minutul 16, Polonia a deschis scorul prin Buksa care a marcat cu capul din şase metri după o centrare foarte bună a lui Zielinski.
Olanda a reluat ofensiva la poarta lui Szczesny, dar portarul lui Juventus a respins voleul trimis de van Dijk. Două minute mai târziu Depay a trimis peste poartă de la 15 metri.
„Portocala mecanică” a reuşit egalarea în minutul 29, când Gakpo a pătruns pe centru şi a şutat din afara careului, iar mingea deviată de Salamon a intrat în poarta polonezilor.
Echipa lui Koeman a avut iniţiativa şi după pauză, dar Szczesny a apărat în faţa lui Depay.
Polonia, lipsită de aportul unor jucători precum Milik, Lewandowski sau Grosicki au fost aproape de gol în minutul 58, dar şutul lui Kiwior a fost respins de goalkeeperul olandez. Verbruggen a fost la post şi la şutul de la distanţă al lui Zielinski.
Olanda a marcat golul victoriei în minutul 83, prin Weghorst, la doar două minute de la intrarea sa pe teren. Atacantul echipei germane Hoffenheim a reluat din marginea careului mic o minge trimisă de Ake.
Polonezii s-au aruncat în atac, dar Verbruggen a fost de neînvins la şuturile lui Swinderski, Moder şi Zalewski.
EURO 2024 - Grupa D
Polonia - Olanda 1-2 (1-1)
Marcatori: Adam Buksa (16) / Cody Gakpo (29), Wout Weghorst (83).
Hamburg, Volksparkstadion, 48.117 de spectatori
Polonia: W. Szczesny – J. Bednarek, B. Salamon (B. Bereszynski 86’), J. Kiwior – P. Frankowski, P. Zielinski (cpt.) (J. Piotrowski 78’), T. Romanczuk (B. Slisz 55’), N. Zalewski – K. Urbanski (K. Swiderski 55’), S. Szymanski (J. Moder 46’) – A. Buksa
Selecţioner: Michal Probierz
Olanda: B. Verbruggen – D. Dumfries, S. de Vrij, V. van Dijk (cpt), N. Ake (M. van de Ven 87’) – J. Schouten, T. Reijnders, J. Veerman (G. Wijnaldum 62’) – X. Simons (D. Malen 62’), M. Depay (J. Frimpong 81’), C. Gakpo (W. Weghorst 81’)
Selecţioner: Ronald Koeman.
Arbitru: Artur Soares Dias
Arbitri asistenţi: Paulo Soares, Pedro Ribeiro
Cartonaş galben: Veerman
Citeşte şi: EURO 2024: Italia a trecut la limită de Albania