PARIS 2024 - Lupte: Cătălina Axente a plecat din arenă cu salvarea
Cătălina Axente a suferit o accidentare gravă în finalul luptei cu americanca Kennedy Alexis Blades, la categoria 76 kg.
Articol de Bianca Suceava Bucă, 10 August 2024, 13:52
Încă de la început, confruntarea a fost una dură. Primele 6 puncte fiind câștigate de americancă în primul minut.
Lupta s-a mai domolit până la pauză, Blades a intrat cu avantajul de 6-0 în partea secundă.
După minute bune de tatonări, pe final Blades a reușit un tur și Cătălina s-a lovit cu capul de saltea ramânând întinsă.
Acela a fost momentul în care medicii au urcat de urgență, i-au imobilizat gâtul cu un guler și au scos-o pe targă. Sportiva noastră a fost conștientă.
Baldes s-a calificat în sferturi, după 11-0, în timp ce Cătălina Axente, cu traumatism cervical, a fost dusă la salvare și transportată la spital.
Citește și: FCSB a câştigat meciul cu Farul cu scorul de 3-2 | VIDEO