Real Madrid e din nou regina Europei | VIDEO
Real Madrid a câştigat finala Champions League după ce a trecut cu scorul de 2-0 (0-0) de Borussia Dortmund.
Articol de Adrian Susanu, 02 Iunie 2024, 01:32
Real Madrid a cucerit pentru a 15-a oară trofeul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 2-0, sâmbătă seara, în finala de pe Wembley.
După o primă repriză în care germanii au avut ocaziile importante, campioana Spaniei a fost mai inspirată în actul secund. Carvajal, în minutul 74 și Vinicius Junior in minutul 83 au marcat pentru Real Madrid care a cucerit astfel cel de-al 15-lea trofeu al LIgii Campionilor.
Antrenorul spaniolilor, Carlo Ancelotti, a reușit să câștige a cincea Ligă a Campionilor din carieră.
A fost ultimul meci în tricoul madrilenilor pentru Toni Kroos, care îşi încheie cariera cu un nou trofeu Champions League. Şi pentru mijlocaşul Borussiei Dortmund, Marco Reus, a fost ultimul meci din carieră.