Ascultă Radio România Brașov FM Live

Crosul Național – Ziua Olimpică, sâmbătă, la Brașov. Restricții de circulație!

Cinci trasee (600m, 800m, 1500m, 2500m și 3000m) îi așteaptă pe toți doritorii să se bucure de alergare și de sărbătorirea spiritului olimpic.

Crosul Național – Ziua Olimpică, sâmbătă, la Brașov. Restricții de circulație!
FOTO: organizatori

Articol de Adrian Susanu, 24 Mai 2024, 12:14

Evenimentul ajuns la ediția cu numărul 37 deschide, practic, și la nivel național, luna olimpică. Alergătorii se vor întrece în cele 5 curse cu start din Piața Sfatului.

Categoriile de vârstă la care se pot înscrie doritorii sunt 6-8 ani, 9-11 ani, 12-14 ani, 15-19 ani și 20+, feminin și masculin. Sâmbătă, ultimele înscrieri se pot face în Piața Sfatului între orele 9.00 și 10.30, iar prima probă va avea loc de la ora 11.00.

Evenimentul este marcat de participarea unor nume importante în olimpismul românesc precum Simona Amânar sau Ana Maria Brânză. Pentru Ana, reprezentantă a Commitetului Olimpic și Sportiv Român, revenirea la Brașov este una cu emoții.

Mă bucur că în acest an va fi găzduit de Brașov, pentru simplul fapt că majoritatea medaliilor mele au fost cumva muncite în Brașov și în Poiana Brașov. Ne așteptăm la un număr considerabil de participanți pentru toate categoriile de vârstă și îmi doresc tare mult să celebrăm astfel începutul lunii olimpice.

După ultima cursă, sportivii și spectatorii sunt invitați la un program artistic. Ansamblul de dansuri grecești ”Efthymos” și apoi trupa de gimnastică ritmică ”Carla Ritmic Gim” vor pregăti atmosfera pentru premierea câștigătorilor. În Piața Sfatului va avea loc și un concert The Citybreakers. Toți participanții vor primi tricouri cu însemnele Zilei Olimpice, medalii și diplome de participare.

Restricții de circulație:

Pentru buna desfășurare a competiției și pentru siguranța alergătorilor, Comisia de circulație a aprobat închiderea secvențială a circulației, astfel:

Bulevardul Eroilor – tronson între Magazinul STAR și MODAROM – între orele 11.00 – 12.20 ( tronson Republicii – Postăvarului, și urcare pe str. Postăvarului este parte din traseu pentru cursele de 1500 m și 2500 m);

Intersecția Bulevardul Eroilor – str. Nicolae Bălcescu – str. Dobrogeanu Gherea – între orele 12.00 – 12.30 – până la trecerea ultimului participant la crosul de 3000 m ( se dirijează circulația în funcție de traversarea căilor publice spre Aleea de Sub Tâmpa);

Intersecția str. Dobrogeanu Gherea – Castelului – între orele 12.00 – 12.30 – până la trecerea ultimului participant la crosul de 3000 m ( se dirijează circulația în funcție de traversarea căilor publice de către concurenți spre Aleea de Sub Tâmpa);

Intersecția str. Aleea Tiberiu Brediceanu – Castelului – între orele 12.10 – 12.40 – până la trecerea ultimului participant la crosul de 3000 m ( se dirijează circulația în funcție de traversarea căilor publice de către concurenți spre Giratoriu Poarta Schei);

Intersecția str. Aleea Tiberiu Brediceanu – str. Poarta Schei – între orele 12.10 – 12.45 – până la trecerea ultimului participant la crosul de 3000 m ( se dirijează circulația în funcție de traversarea căilor publice de către concurenți spre str. Poarta Schei);

Intersecția Giratoriu Poarta Schei – str. Poarta Schei – intersecție cu str. Paul Richter – între orele 12.10 – 12.50 – până la trecerea ultimului participant la crosul de 3000 m ( se dirijează circulația în funcție de traversarea căilor publice de către concurenți spre Str. Paul Richter; se are în vedere și circulația auto dinspre str. George Coșbuc spre str. Poarta Schei).

CITEȘTE ȘI: Halterofilele Loredana Toma şi Mihaela Cambei s-au calificat la Jocurile Olimpice

Echipele de volei de la Corona, premiate de municipalitate
Ştiri locale 17 Aprilie 2025, 20:00

Echipele de volei de la Corona, premiate de municipalitate

Secția de volei a clubului Corona Brașov a avut, pentru al doilea sezon consecutiv, rezultate de excepție. Situația este,...

Echipele de volei de la Corona, premiate de municipalitate
Fotbal: SR Brașov - CSO Plopeni, vineri seara, pe Stadionul Tineretului
Ştiri locale 17 Aprilie 2025, 13:45

Fotbal: SR Brașov - CSO Plopeni, vineri seara, pe Stadionul Tineretului

Meciurile de fotbal din seria a 6-a a Ligii a 3-a se joacă toate vineri, de la ora 17.00, în acest final de...

Fotbal: SR Brașov - CSO Plopeni, vineri seara, pe Stadionul Tineretului
Parteneriat pentru dezvoltarea fotbalului juvenil
Ştiri locale 17 Aprilie 2025, 12:03

Parteneriat pentru dezvoltarea fotbalului juvenil

Cluburile de fotbal CS Colțea 1920 Brașov și ACS Steagul Roșu Brașov au oficializat un parteneriat menit să contribuie la...

Parteneriat pentru dezvoltarea fotbalului juvenil
Baschet: Corona Brașov, deplasare la Constanța
Ştiri locale 17 Aprilie 2025, 11:51

Baschet: Corona Brașov, deplasare la Constanța

Deplasare facilă pentru baschetbaliștii de la Corona Brașov în Liga Națională.   Elevii lui Ionuț Bâscoveanu...

Baschet: Corona Brașov, deplasare la Constanța
Volei masculin: Vicecampioana României, relaxare la Padel Palace, după un sezon stresant!
Ştiri locale 16 Aprilie 2025, 18:30

Volei masculin: Vicecampioana României, relaxare la Padel Palace, după un sezon stresant!

După un sezon intens și plin de provocări, jucătorii echipei de volei de la Corona Brașov au făcut o vizită surpriză la Padel...

Volei masculin: Vicecampioana României, relaxare la Padel Palace, după un sezon stresant!
Volei feminin: Corona Brașov a pierdut finala mică
Ştiri locale 16 Aprilie 2025, 15:57

Volei feminin: Corona Brașov a pierdut finala mică

Echipa de volei feminin Corona Brașov a încheiat pe locul 4 sezonul 2024-2025 al Diviziei A1. Brașovencele au pierdut...

Volei feminin: Corona Brașov a pierdut finala mică
Final în prima ediție a Cupei RAP la șah
Ştiri locale 16 Aprilie 2025, 15:48

Final în prima ediție a Cupei RAP la șah

S-a încheiat prima ediție a Cupei RAP Group la șah, un turneu închis de șah clasic desfășurat la Brașov, în organizarea...

Final în prima ediție a Cupei RAP la șah
Raliu. Andrei Gîrtofan, optimist înaintea Raliului Maramureșului
Ştiri locale 16 Aprilie 2025, 12:34

Raliu. Andrei Gîrtofan, optimist înaintea Raliului Maramureșului

Lider în Campionatul Național de Raliuri după Raliul Harghitei reprezintă debutul de sezon perfect pentru brașoveanul Andrei...

Raliu. Andrei Gîrtofan, optimist înaintea Raliului Maramureșului

Ştiri din Muzică

TROOPER anunță lansarea noului album, „NEUITATE”

TROOPER anunță lansarea noului album, „NEUITATE”

TROOPER anunță lansarea noului album, „NEUITATE”
Nicole Cherry și Silviu Mircescu dau voce personajelor din animația „Prințesa și grădinarul”

Nicole Cherry și Silviu Mircescu dau voce personajelor din animația „Prințesa și grădinarul”

Nicole Cherry și Silviu Mircescu dau voce personajelor din animația „Prințesa și grădinarul”
Jennifer Lopez vine în Piața Constituției, pe 27 iulie

Jennifer Lopez vine în Piața Constituției, pe 27 iulie

Jennifer Lopez vine în Piața Constituției, pe 27 iulie
The Avener revine cu noul single „Lunae Veritatis (Stay)”, în colaborare cu Drax Project

The Avener revine cu noul single „Lunae Veritatis (Stay)”, în colaborare cu Drax Project

The Avener revine cu noul single „Lunae Veritatis (Stay)”, în colaborare cu Drax Project