Handbal. CSO Teutonii Ghimbav a reușit prima victorie din acest sezon
Brigitta Bitay a reușit 11 goluri din 12 aruncări pentru brașovence.

Articol de Adrian Susanu, 14 Octombrie 2024, 10:10
În Divizia A de handbal feminin, CSO Teutonii Ghimbav a reușit prima victorie din acest sezon. Elevele Cristinei Romilă şi Liliana Ştefan s-au impus cu 26-20, în deplasare, cu CS Universitatea de Vest Timişoara, în etapa a patra a ligii secunde.
Brigitta Bitay a reușit 11 goluri din 12 aruncări pentru brașovence.
Tot în seria B, CSM Făgăraş a remizat pe teren propriu, 34-34 cu HC Harghita.
În Divizia A masculină, CSO Teutonii Ghimbav a fost învinsă de CSM Alexandria cu 36-25. Pentru elevii lui Cătălin Vasilache, Florin Bădică a reușit 6 goluri. Gruparea din Ghimbav este pe locul trei în seria B cu 9 puncte, iar în runda viitoare primește vizita ultimei clasate, CSU Galați.