Olimpia CSU Brașov a pierdut meciul din deplasare contra CSM Constanța
Gazdele au dominat clar meciul, elevele lui Dan Calancea reușind să se impună doar în sfertul al treilea.
12 Ianuarie 2024, 23:31
Olimpia CSU Brașov a pierdut meciul susținut în deplasare contra CSM Constanța, în Liga Națională de Baschet feminin, scor 97 la 78.
Gazdele au dominat clar meciul, elevele lui Dan Calancea reușind să se impună doar în sfertul al treilea.
Pentru Olimpia, Biljana Pesovic a reușit 21 de puncte și 5 pase decisive, iar Shalaunda Lanae Burney Robinson a încheiat în double-double cu 19 puncte și 11 recuperări.
Brașovencele rămân cu o singură victorie în acest sezon, iar în etapa viitoare întâlnesc CSM Târgoviște, pe teren propriu.
Meciul este programat pe 20 ianuarie, de la ora 16.00, în Sala Sporturilor.