Două românce, astăzi, în sferturile de finală ale "Transylvania Open"
Două jucătoare din România vor juca astăzi în sferturile de finală ale turneului de tenis "Transylvania Open", care se desfășoară la Cluj-Napoca.
09 Februarie 2024, 13:46
Două jucătoare din România vor juca astăzi în sferturile de finală ale turneului de tenis "Transylvania Open", care se desfășoară la Cluj-Napoca.
Jaqueline Cristian, care s-a calificat în sferturi, după ce a a învins-o, cu 6-4, 6-0 pe daneza Clara Tauson, o va întâlni, de la ora 15.30, pe Anastasija Sevastova, din Letonia.
Cealaltă jucătoare din România, Ana Bogdan, care, în optimi a dispus, scor 6-4, 6-4, de Erika Andreeva, se va confrunta, după ora 17.00, cu olandeza Arantxa Rus, principala favorită.
"Transylvania Open" se derulează pe o suprafață dură și beneficiază de premii în valoare totală de 267.082 $.