Kosovo - Israel 1-0, în preliminariile Euro 2024
Kosovo a învins duminică seară, pe teren propriu, scor 1-0, naţionala de fotbal a Israelului, într-un meci ce a contat pentru grupa I a calificărilor pentru EURO 2024, în care lider este România.
13 Noiembrie 2023, 07:57
Kosovo a învins duminică seară, pe teren propriu, scor 1-0, naţionala de fotbal a Israelului, într-un meci ce a contat pentru grupa I a calificărilor pentru EURO 2024, în care lider este România.
La Pristina, kosovarii au dominat meciul cu Israel şi s-au impus prin golul din minutul 41, reușit de Milot Rashica. Rezultatul este favorabil românilor care conduc grupa I din preliminariile EURO 2024 cu 16 puncte din 8 meciuri, urmați de Elveţia 15 puncte din 7 meciuri, Israel 11 puncte din 7 meciuri şi Kosovo cu 10 puncte din 8 meciuri. Primele două echipe se califică la turneul final din din Germania.
Miercuri, 15 noiembrie, Israel va juca împotriva Elveţiei, la Felcsut, în Ungaria. Peste trei zile, pe 18 noiembrie pe același stadion este programat și meciul Israel - România.