Răzvan Lucescu şi-a prelungit contractul cu PAOK Salonic
Antrenorul român Răzvan Lucescu şi-a prelungit contractul cu PAOK Salonic, a anunţat vineri site-ul clubului aflat în acest moment pe primul loc în campionatul de fotbal al Greciei.
10 Februarie 2024, 23:27
Antrenorul român Răzvan Lucescu şi-a prelungit contractul cu PAOK Salonic, a anunţat vineri site-ul clubului aflat în acest moment pe primul loc în campionatul de fotbal al Greciei.
”Unele relaţii depăşesc limitele sportului. Unele relaţii devin pe viaţă. PAOK anunţă prelungirea contractului lui Răzvan Lucescu până la 30 iunie 2027”, a indicat gruparea din Salonic.
Fost antrenor la Rapid şi fost selecţioner al naţionalei României, Răzvan Lucescu, care pe 17 februarie va împlini 55 de ani, este la al doilea mandat la PAOK Salonic.
Tehnicianul a pregătit prima oară între 2017 şi 2019 această echipă, la care a revenit în anul 2021. Cu PAOK, Lucescu a câştigat o dată campionatul Greciei, în 2019, şi de două ori Cupa Greciei, în 2018 şi 2019. În sezonul 2021-2022, el a dus formaţia până în sferturile de finală ale Europa Conference League.
PAOK este liderul campionatului, cu 50 de puncte după 21 de etape, urmată la 2 puncte de AEK Atena, la 3 puncte de Panathinaikos şi la 9 puncte de Olympiakos Pireu.
Echipa antrenată de Răzvan Lucescu s-a calificat în semifinalele Cupei Greciei şi în optimile de finală ale Europa Conference League.