13 cazuri noi de coronavirus la Brașov și 360, în țară
13 persoane au fost confirmate pozitiv la coronavirus în ultimele 24 de ore, la Brașov, potrivit informării Grupului de Comunicare Strategică.
17 Aprilie 2020, 13:02
13 persoane au fost confirmate pozitiv la coronavirus în ultimele 24 de ore, la Brașov, potrivit informării Grupului de Comunicare Strategică. Numărul de îmbolnăviri ajunge, astfel, la 299. Județul nostru este pe locul 8, pe țară, ca număr de infectări, după Suceava, București, Hunedoara, Arad, Timiș, Neamț și Botoșani.
Totodată, numărul persoanelor infectate în România a ajuns la 8.067, după ce 360 de persoane au fost fost confirmate pozitiv, de la ultima informare. Dintre persoanele confirmate pozitiv, până la acest moment, 508 au fost declarate vindecate și externate.
400 de oameni și-au pierdut viața de la debutul pandemiei, iar 258 de pacienți sunt internați la terapie intensivă.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 22.129 de persoane, iar alte 50.702, în izolare la domiciliu.
Autoritățile recomandă cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358.