320 de ecoinsule, până în 2024, în municipiul Brașov
320 de ecoinsule, până în 2024, în municipiul Brașov.
15 Ianuarie 2020, 15:43
Municipalitatea a atribuit, recent, contractul pentru furnizarea de ecoinsule, astfel încât, până în 2024, în oraș să existe, în total 320 de astfel de ecoinsule.
Concret, în anunțul de atribuire se arată că în următorii patru ani vor fi cumpărate maxim 200 de ecoinsule cu 8 guri de încărcare, maxim 150 de ecoinsule cu 6 guri şi maxim 70 de ecoinsule cu 5 guri.
Acestea vor oferi posibilitatea colectării selective şi cântăririi deşeurilor, inclusiv a reciclabilelor, dar şi a identificării utilizatorului.
Două astfel de ecoinsule există deja în cartierul Răcădău și în cartierul Scriitorilor.
Valoarea contractului atribuit este de peste 63 de milioane de lei, fără TVA, fiind un acord cadru. În fiecare an sau de câte ori va fi nevoie, va fi încheiat un contract subsecvent.