42 de proiecte au fost depuse de brașoveni pentru dezvoltarea municipiului
42 de proiecte au fost depuse de brașoveni pentru dezvoltarea municipiului.
14 Ianuarie 2020, 18:20
42 de proiecte au fost depuse de brașoveni pentru dezvoltarea municipiului. Vorbim despre programul de bugetare participativă, prin care municipalitatea și-a propus să finanțeze proiecte ale cetățenilor cu până la 100.000 de euro de proiect.
Înscrierea proiectelor nu s-a încheiat, însă. Cei care mai au idei pentru municipiu și au și un plan concret de aplicare a lui, inclusiv cu partea financiară, își pot depune planurile până în 14 februarie, pe platforma online, disponibilă pe site-ul Primăriei – brasovcity.ro.
Platforma online – Bugetare Participativă va îndruma inițiatorii proiectelor în pașii de parcurs pentru ca proiectul să respecte regulile unei cereri de finanțare, iar ulterior, o comisie din cadrul Primăriei va analiza propunerile până în 15 martie. Asta pentru că e posibil ca anumite proiecte să nu fie eligibile. Apoi, va alcătui o listă cu proiectele declarate eligibile, ce va fi supusă votului cetățenilor, din martie până în 15 aprilie, tot prin intermediul platformei online.
Lista finală cu proiectele ce vor fi finanțate de la bugetul local, votată de brașoveni, va fi anunțată în 23 aprilie.