6 noi cazuri de infectare cu Covid 19, la Brașov. Bilanțul ajunge la 422
Brașovul este pe locul 9 în țară ca nivel al infectării cu Covid 19.
28 Aprilie 2020, 13:22
6 noi cazuri de infectare cu Covid 19 au fost raportate, la Brașov, în ultimele 24 de ore, potrivit informării Grupului de Comunicare Strategică, de la ora 13.00. Astfel, bilanțul infectărilor Covid 19, la Brașov, ajunge la 422, în 28 aprilie. Acest număr situează Brașovul pe locul 9 în țară ca nivel al infectării cu Covid 19.
În ultimele 24 de ore, la nivelul întregii țări au fost confirmate alte 277 de noi cazuri de îmbolnăvire. Astfel, în România, bilanțul infectărilor Covid 19 ajunge la 11.616 de cazuri.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 3.404 au fost declarate vindecate și externate, în timp ce 650 de persoane, internate în spitale din țară, au decedat. La ATI, în acest moment, sunt internați 243 de pacienți.