6200 de brașoveni vor primi măști gratis. Municipalitatea a început distribuirea lor
Direcția de Asistență Socială, din cadrul Primăriei municipiului Brașov, a început să distribuie, gratuit, măștile cumpărate pentru aproximativ 6200 de brașoveni din categoriile vulnerabile, din evidența instituției.
20 August 2020, 17:17
Direcția de Asistență Socială, din cadrul Primăriei municipiului Brașov, a început să distribuie, gratuit, măștile cumpărate pentru aproximativ 6200 de brașoveni din categoriile vulnerabile, din evidența instituției. Vorbim despre persoane cu ajutor social, cei care primesc alocație pentru susținerea familiei, seniori cu pensii de până în 700 de lei sau persoane cu handicap cu venituri doar din prestații sociale.
Măștile se ridică de la sediul DAS, cu programare prealabilă la telefon, potrivit directorului instituției, Mariana Topoliceanu.
„Beneficiarii trebuie să se prezinte la sediul nostru de pe strada Panselelor, în intervalul orar 9.00 – 15.00 și joia de la 9.00 până la 18.00. Trebuie să aibă asupra lor copie după actul de identitate și documentul justificativ privind categoria de persoane în care se încadrează, respectiv certificatul de handicap sau cuponul de pensie”, a spus Mariana Topoliceanu.
Fiecare persoană primește 30 de bucăți, iar beneficii spun că îi ajută, mai ales că au venituri mici.
Pentru măștile ce vor fi date gratuit, Primăria a plătit peste 115.000 de lei.