Au explorat cele două expoziții ale muzeului, au devenit mici detectivi și, prin joc, au analizat operele de artă. Astfel s-a...
Fenomenele vizate sunt ninsori, strat de zăpadă, intensificări ale vântului și polei.
Ninsorile abundente au reînceput în această dimineață în județele Brașov, Covasna și Harghita dar și în zonele înalte din...
Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Brașov a acordat 4 titluri de excelență "PRO URBE" unui număr de patru jandarmi din...
Flori, fructe și legume proaspete, produse apicole, dulcețuri, cozonaci, cosmetice naturale și bijuterii handmade, sunt doar...
Este vorba despre o expoziţie dedicată explorării spațiului sacru şi universului arhitectural al budismului şi hinduismului...
Este vorba despre progrmaul de educație muzeală organizat de Muzeul "Casa Mureșenilor" din Brașov.
Brașovenii care vor să scape de mașinile vechi fără să cumpere altele noi, o pot face prin Programul Rabla Local.
Problema aruncării haotice a medicamentelor expirate sau nefolosite rămâne, încă, una nerezolvată la nivelul întregii țări.
Primii miei au apărut în piețele din Brașov, în Săptămâna Mare a Paștelui Catolic, iar prețul este de 50 de lei pe kilogram.
Încă trei posturi scoase la concurs pentru servicii la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav.
"Icoane din sudul Transilvaniei" este un proiect al Muzeului Național de Etnografie Brașov, în parteneriat cu Muzeul Național...
ANAF a publicat un Ghid privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor...
Acțiunea aparține asociației de voltuntariat "Tineretului Sâmbetean", iar copiii pot fi însoțiți și de părinți, fără a plăti...
Dacă acum 2 zile riscul de avalanșă se situa la cota 2 din 5 adică moderat în această dimineață riscul a fost ridicat la cota...
Zeci de arbori au fost puși la pământ sub greutatea zăpezilor înregistrate în ultimele 36 de ore.Intervențiile au durat până...
Astăzi, de la ora 17.00, vor interpreta sopranele Maria Catrina, Silvia Micu şi Anda Pop, mezzosoprana Carmen Topciu,...
Spectacolula avut premiera în ianuarie 2022, iar prezentarea sa la Brașov are loc în cadrul proiectului...
Până pe 9 aprilie, la Muzeul de artă Brașov poate fi vizionată expoziția temporară "Jurnale" a elevilor de la Liceul...
Până acum, Centrul Interactiv de Știință și Artă pentru Copii este proiectul care a obținut cele mai multe voturi.
Întârzieri pe liniile RATBv 3, 16, 23b și 25.
Avertizările cod galben și cod portocaliu de vânt și ninsori au fost prelungite până miercuri, la ora 14.00.
Deși unii pomi au apucat să înflorească, specialiștii spun că în județ nu sunt probleme cu pomii fructiferi.
Luna aprilie aduce o nouă expoziție în Galeria de pe Scară a Bibliotecii Județene.
Pelerinajul de Florii din Sâmbăta lui Lazăr va avea loc în acest an și la Brașov, asta după ce a fost oprit pe perioada...
Tradițiile românilor, maghiarilor, sașilor și evreilor se reunesc, anul acesta, la masa de Paște de la Castelul Bran.
500 de elevi de clasele a XI-a și a XII-a participă la întâlnirea cu reprezentanții instituției de învățământ superior.
Un incendiu a izbucnit în această dimineață, la ora 05.41, în localitatea Hălchiu, la o hală de procesare a peștelui.
Atenție, șoferi! Se circulă în condiții de iarnă pe șoselele din județ.
Creșele vor trece din subordinea primăriilor în cea a inspectoratelor școlare.
Este Ziua Jandarmeriei Române, iar la Brașov evenimentul a fost marcat prin mai multe activități.
Ghimbav va deveni "oraș magnet", spune primarul Ionel Fliundra.
Pentru că nu mai este mult până la Paște, cofetarii încep să pună la punct listele cu produsele pe care le au de livrat de...
Expoziție temporară aniversară, în luna aprilie, la Muzeul Amintirilor din Comunism din Braşov.
Vremea se răceşte, de astăzi, în jumătatea de nord a ţării, iar de mâine, frigul va cuprinde toată România.
Activitățile organizate de Jandameria Brașov, cu o ocazia aniversării a 173 de ani de existență, au continuat, sâmbătă, cu...
Concert dedicat perioadei premergătoare sărbătorii Învierii Domnului. Acesta este organizat de Centrul Muzical al...
Cele 12 exemplare care vor fi eliberate în această primăvară provin din rezervații și centre de reproducere din Suedia,...
Aceasta rămâne în continuare sub denumierea de "Casa Prințului Charles" sau "Casa Albastră" și asta pentru că e deținută de...
Standurile cu licorile bahice au fost luate cu asalt de degustătorii pasionați sau, pur și simplu, de cei care au vrut să...
De la "băiatul ce cânta la strană" până la tânărul ce impresionează prin interpretarea muzicală și scenică, evoluția sa a...
V-ați decis deja cum vă veți petrece după-amiaza și seara în Brașov? Dacă nu, vă oferim noi câteva sugestii.
Turiștii care ajung în perioada următoare în stațiunile din județ, au la dispoziție o sumedenie de activități pe care le pot...
Astăzi, mai multe comisii specializate monitorizează atent cei peste 250 de miortici care au fost înscriși la campionatul...
Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Braşov a premiat polițiștii brașoveni care s-au remarcat în activitatea din anul...
Compania aeriană Dan Air a pus în vânzare primele bilete de avion de pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, către 7...
Sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov s-a transformat, astăzi, într-o "Școală Altfel". Pompierii brașoveni...
Expoziţia Muzeului Judeţean de Istorie Braşov "Regina Maria, ambasador irezistibil al istoriei și artei românești, subiect de...
Oaspeți speciali, astăzi, printre elevii școlii din Cristian. Printre aceștia s-au numărat și doi prieteni necuvântători.
Credincioșii sunt așteptați, în 8 aprilie, la procesiunea de Florii, care a fost organizată în Brașov încă din 2011, cu...
Județul Brașov, pe primul loc în Regiunea Centru și pe locul II, la nivel național, la capitolul turism, în prima lună a...
Registrul Auto Român (RAR) a anunțat într-un comunicat de presă că au fost rezolvate toate problemele și că activitatea stațiilor ITP autorizate a putut fi reluată în condiții normale.
Pentru a beneficia de această analiză gratuită, pacienții trebuie să se programeze la unul dintre laboratoarele partenere, în...
Peste 150 de persoane au protestat, aseară, în Piața Sfatului din Brașov.
Mai sunt doar câteva zile până la momentul în care Brașovul devine orașul din poveste și peste 1,3 milioane de luminițe vor...
”Battle of the Bands” este singura competiție din țară dedicată exclusiv trupelor.