În raportul de la ora 13.00 transmis de Grupul de comunicare Strategică (GCS) se menționează că astăzi, 22 martie, au fost...
Pentru că nu este piață agroalimentară, singurul tip de activitate comercvială care va mai fi permisă începând de mâine,...
A fost înregistrat primul deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus pe teritoriul României
Un mesaj RO ALERT a fost transmis în urmă cu puțin timp către brașoveni, de către Inspectoratul General pentru Situații de...
83 de persoane se află în carantină, la acest moment, în județul Brașov, iar 1194 de persoane sunt autoizolate.
Din această seară de la ora 18.00 și până miercuri 25 martie, vremea se va răci accentuat în toată ţara.
Grupul de Analiză a dat un set de recomandări față de următoarele cinci situații întâlnite sau care pot apărea în urma...
O singură melodie a reușit vineri să reunească, pe calea undelor, milioane de oameni la aceeași oră.
RATBV SA suspendă circulația autobuzelor de pe linia 110
Inspectoratul Școlar Județean Brașov are o nouă conducere.
Începând de astăzi până în 3 aprilie, Compania Apa Braşov execută lucrări la reţeaua publică de canalizare, în regim de urgenţă.
2000 de perechi de mănuși și 2000 de măști și pastille de cloramină pentru producerea dezinfectanților.
Primăria Municipiului Brașov a anunțat că de mâine va începe dezinfecția străzilor.
#stațiacasă, spun specialiștii din sănătate. La fel spun și autoritățile locale, însă sfatul nu prea e respectat, din orice...
În acest moment, în județul Brașov, 83 de persoane se află în carantină, iar 904 persoane sunt autoizolate și monitorizate la...
Numărul persoanelor infectate cu coronavirus în România a ajuns la 308, se precizeză într-un comunicat al Grupului de...
În această dimineață, polițiștii au depistat în flagrant delict doi bărbați, cu vârste de 25, respectiv 38 de ani, în timp ce...
Spitalul de Boli Infecțioase Brașov a intrat astăzi în posesia a 500 de teste pentru depistarea infecției cu COVID-19.
Radio România Cultural creşte semnificativ difuzarea creaţiilor româneşti pentru a veni în sprijinul artiştilor afectaţi de...
Preşedintele Klaus Iohannis i-a rugat pe românii din diaspora să nu se întoarcă în ţară anul acesta, în vacanţa de Paşti.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă - cu orice preţ, în afara zonei de contaminare! Spitalul de Infecţioase va primi 500 de...
Stadionul Tineretului, preluat de municipalitate, a intrat în reparații, de la începutul acestei săptămâni.
În acest moment majoritatea hotelurilor din Poiana Brașov sunt închise
Profesori, elevi, dar și părinți sau oricine altcineva mai dorește poate spune Ministerului Educației ce ar trebui să știe un...
"You'll never walk alone" -Gerry and The Pacemakers
La Castelul Peleș ar putea fi găzduiți pacienții cu coronavirus
Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a vorbit, din autoizolarea de la domiciliu,...
Brașoveni, nu mai aruncați șervețelele umede la toaletă! Acestea se aruncă la coșul de gunoi!
Știrile false care circulă în mediul online sunt demontate rând pe rând de Ministerul Sănătății
Pianistul brașovean Horia Mihail alături de Ioan-Dragoș Dimitru au decis să se alăture artiștilor din întreaga lume
CFR Călători suspendă sau modifică temporar circulațiaa peste de 30 de trenuri de călători, regio şi interregio
Corpul Seniorilor Voluntari din Regiunea Metropolitan şi bisericile creștine (Biserica Ortodoxă, Biserica Romano-Catolică şi...
Pierderea locului de muncă este spaima celor mai mulți români.
Pentru ca părinții sau bunicii noștri să nu fie nevoiți să iasă din casă și să riște îmbolnăvirea, tot mai mulți brașoveni se...
Se suspendă cursele de noapte și se reduce frecvența pe linia 20 Brașov - Poiana Brașov.
Până astăzi, pe teritoriul României au fost confirmate 277 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus, dintre care 25 au...
La Brașov s-au aplicat deja două amenzi, în valoare totală de 4.000 de lei
Marii retaileri Kaufland România și Lidl România donează 100.000 de recoltoare pentru exudat nazal și faringian / mediu...
Străzi și boxe de gunoi spălate, autobuze, unități de învățământ dezinfectate. Sunt câteva dintre măsurile pe care...
Filarmonica Brașov a anunțat că se alătură campaniei declanșate la nivel mondial, de limitare a răspândirii coronavirului
Mai multe indicatoare rutiere în Ghimbav
Întreruperi de energie electrică, joi, 19 martie, în Brașov și Râșnov
Compania farmaceutică la care lucrează farmacista găsită pozitiv la testarea pentru COVID-19 spune că femeia nu ar fi intrat...
Oamenii de afaceri din Brașov vin în sprijinul medicilor aflați în linia 1 în lupta cu noul coronavirus.
La Brașov, 3 cazuri noi de COVID 19.
Vama Buzăului închide spațiile de zimbri. Șase persoane se află în izolare, în comună.
Parola de autentificare în portalul Primăriei se primește electronic.
Concursul Eurovision, programat să aibă loc la Rotterdam, în Olanda, a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus.
Un campion mondial la ashihara își pune pensiunea la dispoziția autorităților, pentru a-i caza pe cei aflați în carantină.
O farmacistă din Brașov ar avea coronavirus, a anunțat președinta Colegiului Farmaciștilor, Mirela Zamfirescu. Femeia se afla...
Asociația ZI DE BINE Brașov vine cu vești bune pentru Spitalul de Boli Infecțioase Brașov.
Curtea Constituţională a României a cerut, joi, Biroului Electoral Central, renumărarea voturilor valabil exprimate şi cele nule de la primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa...
Brașovenii și turiștii vor ști în timp real ce locuri de parcare sunt libere, dar și care sunt condițiile de trafic, ne...
Cum pe Bulevardul Eroilor va avea loc ceremonialul militar, între orele 11.30 - 13.15, circulaţia mijloacelor de transport în...
”Battle of the Bands” este singura competiție din țară dedicată exclusiv trupelor.